luni, martie 18, 2024
Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
luni, martie 18, 2024
luni, martie 18, 2024

Dr. FLORIN ŞANDRU, istoric, despre CONSTANTIN BRÂNCUŞI (19 februarie 1876 – 16 martie 1957)

by S.O.S. România
996 Vizualizări

Deseori, despre personalităţile reprezentative ale unei naţiuni se vorbeşte ca despre „ambasadori” ai acesteia, sau reprezentanți  care, prin munca, îndârjirea şi talentul cu care au fost înzestraţi, au realizat ceva remarcabil în evoluţia întregii omeniri. Constantin Brâncuşi este, fără nicio urmă de îndoială, un genial creator de semne şi imagini în lemn, piatră şi marmură, plăsmuind forme misterioase până şi în duritatea bronzului. Numele Brâncuşi a depăşit orice graniţe convenționale, producând o adevărată revoluţie în domeniul artei.

            Viaţa lui Constantin Brâncuşi a fost, aşa cum el însuşi spunea, „un şir de miracole”.  S-a născut la 19 februarie 1876 şi a copilărit într-o veche vatră românească, Hobiţa, din Gorj, într-o familie de moşneni, fiind al şaselea copil al familiei sale. A cunoscut traiul familiilor de ţărani români, universul lor spiritual, cu obiceiuri, credinţe, basme şi mituri ale folclorului, dar şi tradiţia bogată a sculpturii în lemn, care era folosită la modelarea spaţiului casei, de la poarta cu elemente de arhitectură tradiţională, până la obiectele de uz casnic. Casa în care s-a născut fusese clădită de Nicolae, tatăl său, din lemn, cu stâlpii sculptaţi, cu decoruri geometrice, după obiceiul locului.

            După ce a urmat şcoala primară la Peştişani şi Brădiceni, Brâncuşi şi-a dorit să înveţe, să se autodepăşească. Perioada tinereţii sale a fost o înşiruire de plecări pentru continuarea şcolii, muncind şi făcând tot felul de meserii, pentru a găsi modalitatea de a-şi împlini talentul în sculptură. În perioada 1894-1898, a studiat sculptura la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova, iar în urma recomandărilor primite de la şcoală, a obţinut o bursă, oferită de epitropia bisericii craiovene şi, în 1898 a fost admis primul la Şcoala naţională de arte frumoase din Bucureşti, obţinând diploma de absolvire în anul 1902. În timpul studenţiei a realizat lucrări premiate la diferite concursuri, cea mai celebră dintre ele fiind „Ecroşeul”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, realizată cu profesorul său de biologie, Dimitrie Gerota. Lucrarea a devenit material didactic al facultăţilor de artă şi medicină.

            Constantin Brâncuşi era hotărât, însă, să îşi continue studiile în străinătate, la München, oraş renumit pentru şcolile, muzeele şi viaţa artistică, cultura germană fiind susţinută şi de regele Carol I şi de politicienii conservatori de origine germană, şi la Paris. Cultura franceză era preferată mai ales de către elitele liberale, de aristocraţia şi burghezia înstărită care studia la Paris. Numeroşi artişti români (Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Jean Steriadi, Nicolae Tonitza, Cecilia Cuţescu Storck) urmaseră, în epocă, acelaşi traseu.

            După terminarea facultăţii, prima comandă importantă a fost a unui monument public: bustul generalului medic Carol Davila, de la Spitalul Militar. Bani pe care urma să îi primească avea de gând să îi folosească pentru a-şi cumpăra bilet de tren spre Paris. Doar că viziunea artistului nu a fost tocmai ceea ce aşteptau cei care achitaseră jumătate din sumă drept avans. Unii dintre membrii Consiliului care comandase lucrarea, au fost nemulţumiţi de felul în care arăta bustul şi i-au cerut acestuia să micşoreze nasul generalului şi să mărească epoleţii, lucru pe care artistul l-a refuzat, pierzând astfel jumătate din banii promişi şi şansa de a ajunge la Paris cu trenul. „Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva se înnăscuse în mine şi nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar, spre marea panică şi spaimă a doctorului Gerota şi dus am fost”, avea să povestească, mai târziu, Brâncuşi despre întâmplarea care l-a determinat să ajungă la Paris pe jos.

            Drumul până la Paris a durat câteva luni, ajungând în capitala europeană în anul 1904. În anul următor a reuşit să se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase, unde, în anul 1906, i-a fost acceptată o lucrare în expoziţia şcolii. Pentru a se întreţine, a lucrat o vreme ca spălător de vase într-un restaurant, ospătar şi infirmier. La începutul anului 1907 lucra în atelierul lui Auguste Rodin, însă nu pentru mult timp, spiritul de independenţă şi hotărârea de a-şi construi propria viziune artistică determinându-l să plece, spunând că „în umbra marilor stejari nu cresc alţi copaci”.

            Constantin Brâncuşi nu şi-a uitat rădăcinile şi a integrat cultura populară românească atât în artă, cât şi în modul simplu, sănătos, de a trăi, aranjându-i atelierul cu vatră, obiecte tradiţionale româneşti şi unelte de lucru, ca pe un spaţiu sacru, de creaţie şi casă în acelaşi timp.

            Opera lui Brâncuși a culminat cu ansamblu sculptural monumental de la Târgu Jiu (Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului) care reprezintă o sinteză a gândirii şi conştiinţei creatoare a artistului, monumentul fiind închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

            În 1934, Arethia Tătărescu (soţia  prim-ministrului de atunci, Gheorghe Tătărescu) îl contactase pe Brâncuşi la Paris, propunându-i să realizeze ceva deosebit pentru Târgu Jiu. În perioada 1937-1938, Constantin Brâncuşi a lucrat la proiectul de la Târgu Jiu, iniţial cuprinzând două monumente: Coloana Infinitului şi Poarta Sărutului, ulterior adăugând şi Masa Tăcerii. Opera lui Brâncuşi îşi găsise locul în România regelui Carol al II-lea, însă  nu avea să se încadreze în canoanele rigide ale  epocii comuniste, aflate la început în anii `50. Documentele din arhivele gorjene păstrează dovezi ale faptului că în anii 1949 şi 1951 au existat intenţii de demolare a Coloanei Infinitului, câţiva ani mai târziu având loc o tentativă de desfiinţare a întregului parc.

            Constantin Brâncuşi a murit la 81 de ani, pe 16 martie 1957, la Paris, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse, lăsând în urma 215 sculpturi şi 1200 de fotografii. Mare parte din colecţia sa a fost donată statului francez, cu condiţia ca atelierul său să fie reconstruit aşa cum era în ziua morţii artistului. În România, numele său era încă tabu atunci, abia câțiva ani mai târziu începând redescoperirea sa de către compatrioți, odată cu debutul unei noi faze a regimului comunist.

            Micul păstor român – Constantin Brâncuşi, a plecat de acasă, dintr-un sat gorjean, parcurgând un drum greu, trecând prin multe încercări, şi-a împlinit visul, într-o perioadă de progres tehnologic şi transformări majore atât la nivelul societăţii, cât şi al artei, reuşind să exprime creator esenţa umană, să spiritualizeze materia prin sculpturile sale, considerate astăzi icoane ale modernităţii.

Dr. FLORIN ŞANDRU, istoric
INST – Academia Română

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate