Deputat Ioan Lăzăroi: Viitorul României nu poate fi construit fără şcoli şi spitale funcţionale
Un stat modern trebuie judecat nu numai după discursurile oficiale şi statisticile economice, ci şi după capacitatea sa de a oferi fiecărui cetăţean acces efectiv la educaţie şi îngrijire medicală.
În România anului 2026, organizarea serviciilor publice de sănătate şi educaţie trebuie să reprezinte o prioritate permanentă, nu un subiect reluat exclusiv în perioadele electorale.
Există diferenţe semnificative între comunităţile româneşti în ceea ce priveşte infrastructura, disponibilitatea personalului calificat şi accesul la servicii.
Un copil dintr-o localitate rurală nu trebuie să aibă perspective educaţionale mai reduse doar pentru că şcoala pe care o frecventează dispune de mai puţine resurse.
Un pacient nu trebuie să întâmpine dificultăţi suplimentare în obţinerea unei consultaţii medicale doar pentru că locuieşte departe de un centru urban important.
În numeroase ţări ale Uniunii Europene, digitalizarea serviciilor, medicina preventivă, formarea profesională şi sprijinul educaţional individualizat sunt instrumente importante ale politicilor publice.
România trebuie să valorifice experienţele europene care au produs rezultate şi să le adapteze situaţiei interne.
Nu putem continua să discutăm despre modernizare fără să evaluăm periodic starea infrastructurii şcolare, rezultatele educaţionale, accesul la medicină de familie şi timpii de aşteptare pentru anumite servicii medicale.
Aceste informaţii trebuie prezentate public şi într-o formă accesibilă cetăţenilor.
Totodată, investiţiile realizate prin fonduri europene trebuie să producă efecte vizibile şi durabile. O clădire reabilitată nu este suficientă dacă nu există personal, echipamente şi finanţare pentru funcţionarea sa.
În educaţie, avem nevoie de stabilitate legislativă, de sprijin pentru profesori şi de programe care să reducă abandonul şcolar.
În sănătate, avem nevoie de prevenţie, de acces echitabil la tratament şi de o administrare transparentă a fondurilor publice.
Clasa politică trebuie să accepte că aceste domenii nu pot fi conduse eficient prin schimbări administrative repetate, fără evaluarea efectelor lor.
Solicităm Guvernului rapoarte periodice privind proiectele de investiţii din sănătate şi educaţie, inclusiv termenele de finalizare, costurile şi indicatorii de performanţă.
Cerem o dezbatere parlamentară privind accesul la servicii esenţiale în comunităţile rurale şi în zonele insuficient deservite.
De asemenea, este necesară o strategie coerentă pentru atragerea şi menţinerea profesioniştilor în sistemele publice.
Viitorul României nu se măsoară doar în kilometri de drum construiţi sau în bugete anunţate, ci în copii bine pregătiţi şi în cetăţeni care primesc îngrijirile medicale de care au nevoie.
Aceasta trebuie să fie măsura responsabilităţii politice.
