Deputat Simona Elena Macovei: România europeană nu trebuie să lase în urmă milioane de cetăţeni
În anul 2026, România trebuie să îşi pună o întrebare esenţială: cât de mult valorează dezvoltarea economică dacă beneficiile ei nu ajung şi la oamenii cei mai vulnerabili?
Avem nevoie de o dezbatere serioasă despre sărăcie, pensii, salarii şi inegalităţi sociale. Nu despre aceste probleme vorbite exclusiv în campanii electorale, ci despre situaţia reală a familiilor care se confruntă zilnic cu dificultăţi financiare.
Potrivit Eurostat, în anul 2025, 27,4% din populaţia României se afla în risc de sărăcie sau excluziune socială. Media Uniunii Europene era de 20,9%, iar în Cehia indicatorul cobora la 11,5%.
Aceste comparaţii ar trebui să determine o analiză profundă a politicilor sociale româneşti.
Când vorbim despre sărăcie, nu vorbim despre o noţiune abstractă.
Vorbim despre vârstnici care trebuie să aleagă între cheltuieli esenţiale, despre familii cu copii care întâmpină dificultăţi în asigurarea unui trai decent şi despre persoane cu dizabilităţi care au nevoie de servicii adaptate.
Vorbim şi despre oameni care muncesc, dar ale căror venituri nu asigură întotdeauna protecţie suficientă împotriva dificultăţilor materiale.
Politicile sociale trebuie evaluate nu doar prin numărul beneficiarilor, ci mai ales prin capacitatea lor de a reduce efectiv vulnerabilitatea.
Considerăm că actuala clasă politică trebuie să răspundă unor întrebări concrete: sunt ajutoarele orientate către persoanele care au cea mai mare nevoie?
Sunt serviciile sociale disponibile în mediul rural? Sunt sprijiniţi suficient copiii din familiile dezavantajate?
În numeroase state europene, serviciile sociale sunt corelate cu sprijinul pentru angajare, educaţie şi sănătate. România trebuie să dezvolte aceeaşi abordare integrată, adaptată propriilor condiţii.
Solicităm o evaluare publică a programelor pentru combaterea sărăciei, o analiză a accesului la servicii sociale şi măsuri concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei pensionarilor cu venituri reduse.
De asemenea, este necesar ca autorităţile locale să beneficieze de finanţare predictibilă şi de personal calificat pentru protecţia persoanelor vulnerabile.
O societate europeană nu este definită numai de indicatorii macroeconomici, ci şi de felul în care îşi protejează cetăţenii aflaţi în dificultate.
Nimeni nu cere soluţii miraculoase. Dar cetăţenii au dreptul să ceară politici coerente, administrate transparent şi evaluate prin rezultate.
Demnitatea umană nu trebuie să devină o temă electorală temporară, ci un obiectiv permanent al politicilor publice!
Aceasta este responsabilitatea pe care o solicităm tuturor celor care exercită puterea.
