Senator Dumitru Manea (Miron Manega): Cine e stăpânul apei?
Doamnelor și domnilor senatori, golirea lacurilor Vidraru și Paltinu nu e o simplă operațiune tehnică, nicio coincidență, nicio procedură normală, așa cum se grăbesc instituțiile să ne tranchilizeze.
Este radiografia completă a unui stat care nu mai știe, nu mai poate și nu mai vrea să-și administreze infrastructura vitală. În cazul punctual al celor două lacuri de acumulare, prezumția de prostie nu poate fi invocată, pentru că are și prostia demnitatea ei. Căci imposibil să accepți din partea unui ministru prostia fără margini de a goli două lacuri hidroenergetice în prag de iarnă, când se știe ce consecințe dezastruoase pot genera diferențele de temperatură asupra structurii de rezistență a barajelor.
Ca să nu mai vorbesc de criza sanitară ce a generat-o situația de la Paltinu. Am întrebat inițial de ce ministrul mediului n-a consultat CSAT-ul pentru evaluarea riscurilor și coordonarea instituțiilor sau de ce situația n-a fost gestionată printr-un comandament interinstituțional. Întrebări evident fără răspuns, căci răspunsul era în altă parte mai exact în două acte normative ale Uniunii Europene și un ordin de ministru din România. Documentele europene sunt directiva cadru privind APA, care urmărește chipurile să mențină sau să atingă starea ecologică bună a apelor, să reducă fragmentarea cursurilor de apă, să minimizeze impactul asupra ecosistemelor și regulamentul UE privind restaurarea naturii, care vizează refacerea conectivității a 25 000 de kilometri de râuri în Uniunea Europeană până în 2030 prin “eliminarea barierelor artificiale inutile”. Adică a barajelor hidroenergetice.
Niciunul dintre aceste acte nu este imperativ. Dar cum cunoaștem slugărnicia proverbială a guvernanților noștri față de ordinele, sugestiile sau aluziilor emise de Ursula et company e greu să nu le luăm în considerare, măcar ca ipoteză de lucru. Ceea ce nu mai lasă însă, nicio umbră de îndoială că golirea aproape simultană a celor două lacuri de acumulare n-a fost un gest protest, ci o ticăloșie, este un act normativ românesc: Ordinul de ministru numărul 1743 din 23 iunie 2025 privind aprobarea procedurii de trecere în conservare, post-utilizare sau abandonare a barajelor NTLH 033, emitent: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor., publicat în Monitorul Oficial numărul 628 din 3 iulie 2025. Citez: Articolul 1. Se aprobă procedura de trecere în conservare, post-utilizare sau abandonare a barajelor prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2. Direcția tehnică de specialitate din cadrul autorității publice centrale din domeniul apelor. Deținătorii cu orice titlu de baraje, precum și alți factori responsabili din domeniu, duc la îndeplinire prevederile prezentului Ordin. Semnează Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor. Așadar, actualul ministru al mediului n-a făcut decât să execute Ordinul unui alt ministru al mediului. N-a fost o prostie, a fost pur și simplu o demonstrație de disciplină exemplară. Doamnelor și domnilor senatori, în România apa nu curge din munți, nici din nori, nici din izvoare. Apa curge din hârtii, din avize, din ștampile, din fișe tehnice semnate de oameni care n-ar recunoaște un baraj, nici dacă ar cădea în lacul lui. Ni se spune mereu că bogățiile țării sunt ale poporului. Minunat! Ca și tablourile din muzeu, ale poporului, dar dacă vrei să le atingi, iei amendă.
Poporul e proprietar doar la nivel de poezie. Nu poate decide, nu poate controla, nu poate verifica, nu poate întreba. Singurul lucru pe care îl poate face poporul cu apa lui este să o plătească. Statul român este de fapt proprietarul apei. Așa scrie în Constituție. Pe teren, proprietarul arată însă mai degrabă a chiriaș dezorientat care nu știe prin ce uși se iese, prin ce uși se intră și pe ce țeavă curge apa. E proprietar, dar nu verifică barajele. E proprietar, dar nu întreține stațiile. E proprietar, dar află din presă că un lac s-a golit. Sau nu s-a golit. Sau s-a golit altul. Sau nu știe cine l-a golit. Statul e singurul proprietar care își descoperă bunurile din breaking news.
Apele Române administrează resursa de apă. Administrează în sensul că dacă vrei apă, plătești. Dacă vrei să folosești un râu, plătești. Dacă îți cade un baraj, plătești. Dacă se crapă un dig, tot tu plătești. În schimb ce fac Apele Române? Răspuns scurt: se roagă să nu plouă prea tare și să nu crape prea des. Au devenit, în mod natural, singura instituție din lume care administrează o resursă fără să se atingă de ea, ca un bibliotecar care nu știe să citească.
Doamnelor și domnilor, în final vă propun să reflectați la următoarea informație. În noiembrie 2016, Parlamentul din Slovenia a adoptat un amendament constituțional, articolul 70a, care stabilește că toată lumea are dreptul la apă potabilă.
Textul prevede explicit că resursele de apă sunt un bun public gestionat de stat și că apa potabilă și de uz casnic nu sunt o marfă de piață. Textul introdus în Constituție spune clar, apa este un bun public, nu este o marfă, este dreptul fundamental al fiecărui cetățean!
Decizia nu a fost una simbolică, ci o reacție la un fenomen real. În anii anteriori, companii private încercasă să obțină drepturi exclusiv asupra izvoarelor din regiunea Karst, una dintre cele mai pure zone din Europa. Societatea civilă a protestat, iar guvernul a decis să protejeze sursele de apă prin lege supremă. Astăzi, în Slovenia, nimeni nu poate privatiza un izvor, un lac sau un râu. Apa este administrată public, iar accesul gratuit la fântâni și rețele de apă potabile este garantat prin lege. La noi, de ce nu se întâmplă așa?
Unul din răspunsuri se află aici, în Senat. Cealaltă parte a răspunsului în Camera Deputaților. Atât, vă mulțumesc. Senator Dumitru Manea, Partidul S.O.S. România, circunscripția 24, Iași.
