Deputat Mihai Țiu: Ziua Internaţională a Democraţiei – Puterea trebuie să rămână în mâinile cetăţenilor!
În fiecare an, la data de 15 septembrie, este marcată Ziua Internaţională a Democraţiei. Este un moment care ne aminteşte că democraţia nu înseamnă doar alegeri organizate periodic, ci, înainte de toate, respectarea voinţei cetăţenilor şi a Constituţiei ţării.
Democraţia nu poate exista fără libertatea de exprimare, fără instituţii care respectă legea şi fără posibilitatea fiecărui cetăţean de a-şi face vocea auzită. Românii trebuie să aibă încrederea că opţiunea exprimată prin vot contează, că instituţiile statului lucrează în interesul lor şi că nimeni, indiferent de funcţia pe care o ocupă, nu se poate situa deasupra Constituţiei şi a legilor acestei ţări.
Din păcate, consider că România de astăzi s-a îndepărtat de principiile unei democraţii autentice. Să ne amintim ce s-a întâmplat la 5 octombrie 2024, când candidatura doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile prezidenţiale a fost anulată printr-o decizie a Curţii Constituţionale. Eliminarea unui candidat din cursa prezidenţială ridică întrebări serioase despre respectarea principiilor democratice şi a dreptului cetăţenilor de a-şi alege liber preşedintele.
Apoi, la 6 decembrie 2024, întregul proces electoral pentru alegerea Preşedintelui României a fost anulat, după ce milioane de români îşi exprimaseră deja votul în primul tur. De aceea, mă adresez public domnului Nicuşor Dan: Susţineţi interzicerea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale?
De ce au fost anulate alegerile prezidenţiale din România? Consideraţi că românii au primit până astăzi toate explicaţiile şi toate dovezile necesare pentru a înţelege pe deplin o decizie de o asemenea gravitate?
Românii au dreptul la răspunsuri. Au dreptul la transparenţă. Au dreptul să ştie ce s-a întâmplat cu votul lor şi de ce un proces electoral a fost anulat şi reluat de la zero. Într-o democraţie autentică, puterea nu aparţine partidelor, guvernelor sau liderilor politici. Puterea aparţine cetăţenilor, iar cei aleşi sunt vremelnic în funcţii pentru a-i reprezenta şi pentru a le apăra interesele.
Ca deputat ales de cetăţenii judeţului Olt, consider că una dintre cele mai importante obligaţii pe care le am este aceea de a apăra dreptul românilor de a fi reprezentaţi în Parlamentul României, de a pune întrebări incomode atunci când situaţia o cere şi de a cere transparenţă şi responsabilitate din partea instituţiilor statului.
Iar celor care cred că pot decide la nesfârşit în locul poporului român le transmit atât: puteţi ignora vocile românilor, puteţi încerca să le înlăturaţi opţiunile şi puteţi transforma votul lor într-o simplă formalitate, dar nu puteţi numi DEMOCRAŢIE un sistem în care poporului i se cere să voteze, iar apoi i se spune că votul său nu mai contează.
Astăzi, de Ziua Internaţională a Democraţiei trebuie să ne amintim că libertatea şi democraţia se păstrează prin implicare, prin respectarea Constituţiei, a legilor şi prin apărarea permanentă a dreptului cetăţenilor de a decide asupra viitorului ţării lor.
Democraţia presupune şi respect pentru cei care gândesc diferit. Nicio voce nu trebuie redusă la tăcere doar pentru că deranjează, iar libertatea de exprimare trebuie apărată indiferent dacă suntem sau nu de acord cu opiniile exprimate.
Voinţa poporului trebuie respectată. Iar astăzi românii vor un Guvern stabil, cu drepturi depline, nu unul demis. Vor o clasă politică responsabilă, care să nu mai pună jocurile politice mai presus de interesul naţional şi vor un program de relansare economică pentru România.
România trebuie să fie condusă pentru români, cu respect pentru votul, drepturile şi libertăţile lor!
Bunul Dumnezeu să ocrotească România şi poporul român!
Un popor unit nu poate fi învins!
https://www.cdep.ro/ords/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=31275


