Nu știu dacă știți, dar România este cea mai bogată țară în resurse din toată Uniunea Europeană.
Rusia este cea mai bogată țară în resurse din Europa și se află în primele trei locuri din lume. Înțeleg că, la acest moment, sunt războaie, numai că aceste războaie sunt și provocate. În Ucraina, a fost provocat de Statele Unite ale Americii în 2014, prin așa-zisa revoluție Maidan, susținută de Uniunea Europeană. Acum am ajuns ca țara cu cele mai multe resurse din Uniunea Europeană, România, să fie cea mai săracă.
Avem cea mai mare producție de petrol și gaz, dar care nu ne mai aparține, pentru că este preluată de Statele Unite ale Americii, de Austria, de Israel și așa mai departe. Noi nu mai avem nimic. Peste jumătate din populația României a plecat în străinătate. Proiectul Neptun Deep, dacă știți de el, va putea livra primele molecule de gaz în rețeaua europeană începând cu anul 2027.
Astfel, va fi obligatoriu pentru Comisie să integreze aceste resurse în strategia de stabilitate a prețurilor la nivelul întregului bloc și să sprijine operațional zona hub-ului de securitate maritimă la Marea Neagră, care acum este afectată inclusiv de conflictul cu Iran, pentru că acolo avem o bază militară americană, Kogălniceanu, care, dacă va fi bombardată, inclusiv centrala nucleară de la Cernavodă va exploda.


