Deputat Tudor Ionescu: România are viitor: tinerii se întorc la Credinţă, Familie şi Dumnezeu!
ITO 2026 este dovada!
Între 31 august şi 3 septembrie, mii de tineri veniţi din toată ţara, din diaspora românească şi din alte ţări, participă la întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi – ITO 2026, sub o temă care rezumă tot ce contează pentru viitorul neamului nostru: “Tinerii, Familia şi Viaţa în Hristos”!
Pentru mine, ca Deputat şi ca român născut şi crescut în Biserica Ortodoxă, acest eveniment reprezintă mai mult decât o manifestare bisericească. Este dovada că tinerii sunt prezenţi şi activi în Biserică, chiar dacă ni se repetă de ani de zile că tinerii s-au îndepărtat de credinţă, de familie, de valorile tradiţionale şi că singura direcţie posibilă este “modernizarea” prin renunţare. Realitatea de la Catedrala Naţională contrazice acest discurs.
Iar întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi – ITO 2026 este doar exemplul cel mai vizibil. În spatele lui stau lucruri care nu ajung niciodată pe prima pagină: asociaţiile studenţilor creştini ortodocşi, taberele eparhiale de vară, şcolile de cateheză, pelerinajele, tinerii care duc pachete bătrânilor din satele golite şi cei care fac voluntariat în spitale. Aceasta este lucrarea de fiecare zi a unei Biserici vii, nu a unei instituţii de protocol! Avem din fericire în Romania o generaţie nouă care caută sens, comuniune şi repere. O generaţie care nu vrea să trăiască doar într-o lume virtuală, ci are nevoie de rădăcini, de Familie şi de Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă Română este astăzi a doua Biserică Ortodoxă din lume după numărul de credincioşi. Şi este o Biserică ancorată în realitate, care îi cheamă pe tineri să participe, să întrebe, să se implice şi să-şi asume Credinţa.
Anul 2026 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept “Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine” tocmai pentru a reafirma rolul fundamental al Familiei în formarea şi transmiterea credinţei de la o generaţie la alta. Şi nu întâmplător tema ITO 2026 este tocmai Familia. Într-un moment în care populaţia României scade în fiecare an, în care sute de mii de copii cresc cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, Biserica aşază Familia în centrul lucrării ei.
În calitate de parlamentar, susţin fără echivoc familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, dreptul părinţilor de a-şi creşte şi educa copiii potrivit propriilor convingeri şi obligaţia statului de a sprijini familiile cu copii, nu de a le trata ca pe un teren de experiment ideologic. Criza demografică nu se rezolvă prin campanii de comunicare şi nici prin înlocuirea românilor cu populaţii aduse de pe alte continente, ci cu locuinţe accesibile, locuri de muncă, medici de familie, creşe, grădiniţe şi şcoli sigure.
Le mulţumesc Patriarhiei Române şi Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţilor, voluntarilor şi, mai ales, părinţilor care i-au crescut pe aceşti tineri cărora le spun simplu: sunteţi dovada vie că România are viitor! Mărturisirea Credinţei nu este un act privat, făcut ruşinat, la adăpost de priviri. Este temelia Identităţii voastre!
Pentru că România nu se apără doar la graniţă şi în sala de plen. Se apără în Familie, în Scoală şi în Biserică! Acolo se dă lupta ca să mai existăm ca Neam şi peste o sută de ani!
Dumnezeu să binecuvânteze tinerii României, familiile lor şi întreg poporul român!


