PREDICA LA ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI
14 septembrie
După răstignirea Domnului Iisus Hristos pe Cruce, pe dealul Golgotei, timp de trei sute de ani, sub împărații romani, au murit zeci de mii de mucenici creștini, mărturisitori ai credinței în Hristos. Începând cu Sfinții Apostoli, mulți dintre ei au fost răstigniți pe cruce, așa cum a fost răstignit Domnul pe muntele din Ierusalim.
Împăratul Constantin și semnul Crucii
După trei sute de ani de la răstignirea de pe muntele Ierusalimului, a ajuns la conducerea Imperiului Roman împăratul Constantin, primul împărat creștin, pe care Biserica l-a cinstit după moarte ca sfânt.
În vremea lui trăia un alt împărat păgân, pe nume Maxențiu, care dorea scaunul împărătesc al Romei. Astfel a izbucnit războiul dintre împăratul Constantin și Maxențiu.
Oastea împăratului Constantin era mult mai mică și mai nepregătită decât oastea lui Maxențiu, care era bine înarmată și foarte numeroasă. Într-una din zile, când Constantin se gândea cum să dobândească victoria, Dumnezeu i-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci, făcut din stele mari și strălucitoare, iar deasupra stăteau cuvintele:
„Întru aceasta vei birui”.
Împăratul Constantin, care nu cunoștea încă semnul acestei Cruci, a avut noaptea un vis în care un înger i-a poruncit să pună semnul acela pe toate scuturile și stindardele ostașilor și numai după aceea să înceapă lupta.
Procedând astfel, a pornit la luptă cu semnul Crucii pe stindarde și pe scuturi și a biruit armata lui Maxențiu.
Descoperirea Sfintei Cruci
După un timp, împăratul Constantin și-a adus aminte de crucea de lemn pe care Mântuitorul Iisus și-a vărsat sângele pe dealul Golgotei pentru mântuirea oamenilor. L-a rugat pe sfânta sa maică, împărăteasa Elena, să meargă la Ierusalim și să caute această Cruce.
Nu se mai știa nimic de ea, căci romanii, după răstignirea Mântuitorului, nivelaseră locul și construiseră acolo un templu. Împăratul Constantin a poruncit ca acest templu să fie dărâmat pentru a se zidi o biserică creștină.
Sub temeliile fostului templu s-au găsit trei cruci, chiar și piroanele cu care cei trei răstigniți fuseseră țintuiți. Nu se știa însă care dintre aceste cruci era Crucea pe care fusese răstignit Iisus.
Tocmai în acea vreme murise o fată tânără. Episcopul Macarie al Ierusalimului s-a gândit să atingă trupul mort al fetei de fiecare dintre cele trei cruci, ca să afle care are putere vindecătoare.
Numai când s-a apropiat de Crucea Domnului, acea fată a înviat și a început să umble prin mulțime, slăvind pe Dumnezeu cu glas mare.
Prima Înălțare a Sfintei Cruci – 14 septembrie 335
Între timp, fiind terminată biserica ctitorită de împăratul Constantin pe dealul Golgotei, în amintirea Patimilor și a Învierii Domnului, au fost chemați toți episcopii din lumea creștină la sfințirea bisericii.
S-a adunat și o mulțime mare de creștini doritori să vadă frumusețea și măreția acestui lăcaș, dar mai ales lemnul Sfintei Cruci a răstignirii Domnului, care fusese descoperit.
Episcopul Macarie s-a suit pe un amvon înalt în biserică și, luând Sfânta Cruce în mâini, a înălțat-o în văzul tuturor. Toți au început să se închine și să zică:
„Doamne, miluiește!”
Aceasta s-a întâmplat în ziua de 14 septembrie, în anul 335, rămânând atunci prima zi în care a fost înălțată Sfânta Cruce și pe care o prăznuim și noi astăzi.
A doua Înălțare – 14 septembrie 629
În alți trei sute de ani care au urmat, a izbucnit un război între Imperiul Roman și Imperiul Persan. Perșii, care erau păgâni, au învins oastea romană, au intrat în Ierusalim și au prădat totul, luând ca pradă de război și Crucea Domnului.
După puțină vreme, împăratul Heraclie i-a biruit pe păgâni și a reușit să aducă înapoi la Ierusalim Sfânta Cruce.
Din nou, patriarhul de atunci a trebuit să înalțe Sfânta Cruce înaintea mulțimilor care se adunaseră, bucurându-se de întoarcerea ei. S-a întâmplat tot într-o zi de 14 septembrie, în anul 629.
Sfânta Cruce a mai rămas o vreme în Biserica Sfintei Învieri din Ierusalim, apoi a fost dusă la Constantinopol, capitala imperiului, pentru a fi pusă la adăpost de pericolul invaziilor.
După căderea Constantinopolului în mâinile Imperiului Otoman, în 1453, lemnul sfânt al Sfintei Cruci a fost dus într-una din mănăstirile din Sfântul Munte. De aici, bucăți din acest lemn sfânt au fost răspândite rând pe rând în toată lumea creștină, unele ajungând până în țara noastră.
Astfel Sfânta Cruce a atins, cu lemnul ei, aproape toată lumea creștină.
Sfânta Cruce în țara noastră
La noi în țară, din cele mai vechi timpuri, strămoșii noștri puneau cruci la răscruci de drumuri, ca semn de aducere-aminte că Mântuitorul a spus:
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.
Crucile se pun din cele mai vechi timpuri și la cimitire, la căpătâiul celor înmormântați, ca semn că cei adormiți în adevărata credință în Hristos vor învia pentru viața cea veșnică.
Crucea se așază și pe sfintele biserici, pe turlele lor, la sfintele altare, ducându-ne cu gândul către înălțarea sufletelor noastre la cer.
Poporul nostru creștin a însemnat cu cruce fântânile țării, casele, bisericile și toate locurile unde au murit creștini de moarte neașteptată.
Aproape de Sibiu, la Șelimbăr, și astăzi se poate vedea crucea care arată locul unde Mihai Viteazul s-a întâlnit cu principele ungur Andrei Báthory al Transilvaniei.
Tot o cruce însemnează și locul unde a fost ucis Mihai Viteazul, în august 1601. De asemenea, la Curtea de Argeș o cruce însemnează locul unde, după legendă, a murit Meșterul Manole.
Multe cruci din țara noastră sunt martori ai credinței strămoșești în puterea lui Iisus Hristos, Mântuitorul, și a acestui semn al Sfintei Cruci.
Noi suntem datori, în clipele noastre de cumpănă, în viața noastră bântuită de furtuni și de necazuri, să ne rugăm cu îmbrățișare, cu evlavie, cu semnul Sfintei Cruci în suflet și pe trupul nostru, către Mântuitorul Iisus Hristos, ca să ne poată ajuta, să ne poată îndrepta și să ne poată ridica din valurile acestei vieți.
Cu semnul Sfintei Cruci noi cerem cu credință mângâiere și ajutor în greutăți și nevoi.
Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci, trebuie să rostim troparul:
„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.”
Amin.
Pr. T. Marinescu
Departamentul pentru culte, S.O.S. ROMÂNIA
