Deputat Simona Elena Macovei: Patru luni fără Guvern cu puteri depline. România nu poate fi administrată la nesfârşit prin interimat
România a ajuns într-o situaţie politică pe care nicio democraţie serioasă nu ar trebui să o considere normală: de luni de zile, ţara este administrată de un Guvern fără puteri depline, iar partidele care pretind că pot asigura stabilitatea sunt incapabile să formeze o majoritate şi să îşi asume guvernarea.
La 7 septembrie, chiar preşedintele României a calificat cele patru luni fără un Guvern cu puteri depline drept “un eşec pentru toată lumea”.
Două zile mai târziu, un ministru interimar recunoştea public că România a intrat în septembrie fără rectificare bugetară şi că există cheltuieli neacoperite inclusiv pentru serviciile judeţene de ambulanţă şi Unităţile de Primiri Urgenţe.
Aceasta nu mai este o simplă dispută între partide.
Este o problemă de funcţionare a statului.
În timp ce liderii politici negociază funcţii, ministere şi formule de majoritate, primăriile aşteaptă bani, instituţiile publice aşteaptă rectificarea, investiţiile aşteaptă finanţare, iar cetăţenilor li se cere, din nou, răbdare.
România nu poate fi ţinută într-o interminabilă anticameră politică.
Opoziţia parlamentară are obligaţia să spună limpede: cine doreşte puterea trebuie să îşi asume şi responsabilitatea ei. Nu poţi cere voturi, funcţii şi ministere, iar atunci când vine momentul deciziilor dificile să te ascunzi în spatele interimatului.
Cerem partidelor care pretind că pot forma majoritatea să înceteze spectacolul negocierilor sterile şi să spună public românilor ce Guvern propun, cu ce program şi cu ce majoritate parlamentară.
România are nevoie de un Executiv controlabil parlamentar, de un buget administrat transparent, de rectificare bugetară şi de decizii asumate.
Un stat nu se conduce la nesfârşit cu formula “mai vedem săptămâna viitoare”.
Cetăţenii şi-au făcut datoria. Au votat.
Este timpul ca şi cei care au cerut voturile lor să îşi facă datoria.
https://www.cdep.ro/ords/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=31277


