Deputat Tudor Ionescu: Incidentul de la Colegiul “Armand Călinescu” din Piteşti este rezultatul bullyingului tolerat de şcoli şi inspectorate şi al unei Ore de Religie golite de cateheză!
Incidentul deosebit de grav petrecut astăzi, 22 octombrie 2026, la Colegiul Tehnic “Armand Călinescu” din Piteşti, unde un elev de numai 15 ani a atacat cu o armă albă doi colegi, dintre care unul a ajuns la spital, trebuie să provoace nu doar indignare publică, ci şi o dezbatere serioasă asupra responsabilităţii şcolii româneşti în formarea caracterului şi comportamentului copiilor noştri.
Totul s-a petrecut la doar trei zile după ce, la Bistriţa, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară şi un coleg. Avem deci două atacuri cu arme albe în şcolile României într-o singură săptămână si condamn fără echivoc orice act de violenţă. Consider că nicio umilinţă, nicio provocare şi niciun conflict între elevi nu pot justifica folosirea unei arme împotriva unui coleg. Dar refuz să transformăm un copil de 15 ani în unicul vinovat al unei tragedii care ridică întrebări mult mai grave despre mediul educaţional în care cresc adolescenţii noştri!
Un martor al incidentului de la Piteşti susţine că între elevii implicaţi existau conflicte anterioare iar adolescentul care a recurs la violenţă s-ar fi considerat victima bullyingului. Ancheta va trebui să stabilească adevărul acestor afirmaţii. Iar dacă se confirmă, avem obligaţia să întrebăm: unde au fost adulţii? Cine a observat suferinţa acestui copil? Cine a intervenit? Cine a încercat să oprească umilinţa înainte ca ea să se transforme în furie şi violenţă?
Bullyingul nu este o simplă ceartă între copii. Nu este o glumă nevinovată şi nici o etapă inevitabilă a adolescenţei. Este o formă de violenţă psihologică, uneori sistematică, prin care un copil este umilit, marginalizat, intimidat şi împins spre izolare, disperare sau reacţii imprevizibile.
Condamn deci cu aceeaşi fermitate bullyingul şi tolerarea lui de către acele conduceri de şcoli şi inspectorate şcolare care preferă să protejeze imaginea instituţiei în loc să protejeze siguranţa şi integritatea copilului!
Prea adesea, asemenea situaţii sunt minimalizate, tratate birocratic sau ascunse sub pretextul că sunt simple conflicte între elevi. Prea adesea, intervenţia începe abia când apare o victimă care necesită îngrijiri medicale sau când cazul ajunge în atenţia presei.
Condamn cu toată fermitatea această cultură a muşamalizării si nu susţin că aceste omisiuni au fost deja demonstrate în cazul de la Piteşti. Tocmai de aceea solicit o verificare riguroasă a eventualelor sesizări anterioare, a modului în care au fost gestionate conflictele şi a măsurilor de prevenţie existente în Colegiul “Armand Călinescu” din Piteşti.
Directorii de şcoli, licee şi inspectorii şcolari nu sunt doar administratori de instituţii şi gestionari de documente. Ei poartă o responsabilitate morală şi profesională pentru climatul educaţional în care trăiesc copiii noştri. Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4343/2020 obligă fiecare şcoală să aibă un grup de acţiune anti-bullying care să prevină, să identifice şi să rezolve aceste situaţii. Câte dintre aceste grupuri există şi altfel decât pe hârtie, într-o decizie a directorului pusă la dosar pentru inspecţie? Câte au intervenit vreodată înainte de o tragedie?
Şi mai există şi o altă problemă, insuficient discutată, pe care însă nu o putem evita: carenţele educaţiei morale şi religioase atunci când aceasta rămâne doar la nivelul transmiterii unor cunoştinţe, fără să producă o transformare autentică a comportamentului elevilor! Profesorii de Religie trebuie să-şi asume partea lor de responsabilitate în formarea morală a elevilor iar Ora de Religie nu poate fi redusă la memorarea unor definiţii, reproducerea unor informaţii biblice, învăţarea unor rugăciuni sau obţinerea unor note bune. Cunoaşterea principiilor morale creştine, fără asumarea lor în viaţa de zi cu zi, riscă să devină un exerciţiu intelectual lipsit de rod educativ.
Un elev care a înţeles cu adevărat porunca “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” nu îşi umileşte colegul în pauză. Iar un elev care a învăţat iertarea şi ştie că are cui să-şi spună durerea nu pleacă de acasă cu o macetă. Iar când acest lucru se întâmplă, trebuie să ne întrebăm ce a rămas din educaţia sa religioasă dincolo de nota trecută în catalog.
Consider deci că absenţa unei dimensiuni catehetice autentice, adaptate vârstei şi realităţilor trăite de elevi, reprezintă una dintre vulnerabilităţile majore ale predării Religiei.
Cateheza nu înseamnă simpla acumulare de informaţii despre credinţă, ci înţelegerea şi interiorizarea valorilor creştine, cultivarea conştiinţei morale şi transpunerea acestora în comportamente concrete: respect, empatie, solidaritate, iertare, autocontrol, responsabilitate şi apărarea demnităţii celuilalt.
Profesorul de Religie nu trebuie să urmărească doar asumarea COGNITIVĂ a moralei creştine, ci şi asumarea ei COMPORTAMENTALĂ!
Aceasta este miza fundamentală a educaţiei religioase: nu doar ca elevul să ştie ce este binele, ci să înveţe să-l şi săvârşească; nu doar să poată defini iubirea aproapelui, ci să refuze umilirea acestuia; nu doar să vorbească despre milostenie şi compasiune, ci să le manifeste faţă de colegul vulnerabil, marginalizat sau batjocorit.
Nu generalizez această critică. Cunosc numeroşi profesori de Religie dedicaţi, care formează caractere, inspiră comportamente şi oferă copiilor repere morale autentice. Dar cunosc şi profesori de Religie care îşi limitează misiunea la parcurgerea programei şi evaluarea unor cunoştinţe teoretice, fără preocuparea reală pentru formarea caracterului elevilor.
În acelaşi timp, educaţia morală nu poate fi responsabilitatea exclusivă a profesorului de Religie. Ea trebuie asumată de familie, de întregul corp profesoral, de conducerea şcolii şi de comunitate. Iar formarea comportamentului nu poate fi verificată prin note, ci prin calitatea relaţiilor, prin reacţiile în viaţa de zi cu zi şi prin capacitatea elevilor de a respecta demnitatea celorlalţi.
De aceea, în calitate de Deputat şi membru al Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor, voi solicita noului Ministru al Educaţiei o anchetă reală la Piteşti şi la Bistriţa, care să stabilească cine a ştiut, ce s-a semnalat şi ce nu s-a făcut, precum şi sancţionarea conducerilor care au ignorat semnalele. Voi cere verificarea, în fiecare şcoală din Argeş şi din ţară, a funcţionării efective a grupurilor de acţiune anti-bullying. Voi adresa în acest sens o Interpelare Ministrului Educaţiei şi voi solicita:
1. Verificarea riguroasă a tuturor sesizărilor de bullying, inclusiv a modului în care conducerile unităţilor de învăţământ au răspuns acestora, cu stabilirea responsabilităţilor acolo unde se constată neglijenţă sau tolerarea abuzurilor.
2. Trecerea de la prevenţia formală la intervenţia efectivă, prin mecanisme accesibile de raportare, consiliere psihologică reală şi monitorizarea situaţiilor de risc.
3. Evaluarea eficienţei educaţiei morale din şcoli, nu numai prin activităţi bifate în rapoarte şi procese-verbale, ci prin schimbări observabile în climatul şcolar şi în comportamentul elevilor.
4. Regândirea dimensiunii formative a Orei de Religie, în dialog cu toate cultele religioase, prin consolidarea componentei catehetice şi a aplicării practice a moralei creştine în relaţiile cotidiene.
5. Formarea şi responsabilizarea tuturor cadrelor didactice, inclusiv a profesorilor de Religie, pentru identificarea bullyingului, intervenţia timpurie şi cultivarea unei culturi şcolare întemeiate pe demnitate, respect şi responsabilitate.
Transmit gânduri de însănătoşire elevului rănit şi îmi exprim solidaritatea cu toate familiile afectate de acest incident. Poziţia Partidului S.O.S. România este clară: şcoala trebuie să redevină un loc al siguranţei şi al educaţiei morale, nu o junglă în care supravieţuieşte cel mai puternic, în timp ce adulţii se uită în altă parte!
