Acasă AdministrațieDeputat Nini Pascalini: Nu putem accepta ca ţigările electronice de unică folosinţă să fie ambalate ca nişte jucării şi vândute aproape ca nişte dulciuri pentru copii

Deputat Nini Pascalini: Nu putem accepta ca ţigările electronice de unică folosinţă să fie ambalate ca nişte jucării şi vândute aproape ca nişte dulciuri pentru copii

de Tudor Felea
0 comentarii 3 minute de lectură
A+A-
Reset

Deputat Nini Pascalini: Nu putem accepta ca ţigările electronice de unică folosinţă să fie ambalate ca nişte jucării şi vândute aproape ca nişte dulciuri pentru copii

Deputatul Nini Alexandru Pascalini anunţă depunerea unei noi iniţiative legislative pentru protejarea minorilor faţă de ţigările electronice de unică folosinţă, prin reguli stricte privind aspectul dispozitivelor, avertismentele înscrise direct pe corpul acestora, promovarea, vânzarea prin internet şi verificarea reală a vârstei cumpărătorilor.

Iniţiativa vine după ce deputatul Nini Alexandru Pascalini a mai propus anterior un proiect legislativ pentru interzicerea ţigărilor electronice de unică folosinţă, inspirat de măsuri similare discutate sau adoptate în alte state europene, precum Franţa, Belgia şi Regatul Unit. Acel proiect a fost aspru criticat de USR în comisia de industrii, pe motiv că ar putea bloca o întreagă industrie şi că o interdicţie totală ar putea fi considerată o măsură prea dură.

“Am înţeles observaţiile primite. De aceea, noul proiect nu mai porneşte de la ideea blocării totale a pieţei, ci de la o soluţie echilibrată: produsele pot rămâne disponibile pentru adulţi, dar nu trebuie să mai fie atractive, accesibile şi promovate către minori. Nu putem accepta ca un produs cu risc pentru sănătate să fie colorat, parfumat, promovat şi prezentat ca un obiect de joacă sau ca o bomboană”, a declarat deputatul Nini Alexandru Pascalini.

Noua propunere legislativă prevede ca ţigările electronice de unică folosinţă să nu mai poată fi introduse pe piaţă în culori stridente, fluorescente, neon, cu desene, personaje, simboluri, elemente de tip joc, jucărie, dulciuri, băuturi răcoritoare sau alte imagini care pot atrage copiii şi adolescenţii.

De asemenea, proiectul introduce obligaţia ca pe corpul dispozitivului, nu doar pe ambalaj, să fie inscripţionate vizibil avertismentele:

“INTERZIS MINORILOR SUB 18 ANI”

Şi

“FUMATUL DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII”

“Ambalajul se aruncă imediat. Dispozitivul rămâne în mâna copilului, în ghiozdan, în bancă sau în buzunar. De aceea, avertismentul trebuie să fie direct pe dispozitiv, vizibil şi imposibil de ignorat”, a precizat deputatul.

Proiectul mai prevede interzicerea promovării directe sau indirecte prin reţele de socializare, campanii cu premii, coduri de reducere, recenzii comerciale, prezentări de despachetare, tombole, mostre gratuite sau alte forme de publicitate care pot ajunge uşor la minori.

O altă măsură importantă este întărirea verificării vârstei. Vânzătorii vor avea obligaţia să ceară actul de identitate atunci când cumpărătorul pare a avea sub 25 de ani. Pragul de 25 de ani nu înseamnă interdicţie pentru persoanele majore, ci o măsură de siguranţă pentru a evita situaţiile în care minorii de 16 sau 17 ani sunt confundaţi cu adulţi.

Pentru vânzarea prin internet, proiectul prevede că aceste produse vor putea fi cumpărate doar prin cont de utilizator verificat, cu confirmarea vârstei de 18 ani. La livrarea prin curier, coletul va putea fi predat numai unei persoane majore, după verificarea actului de identitate, fiind interzisă lăsarea coletului la uşă, la vecini, la recepţie sau în alte forme care ocolesc verificarea reală a vârstei.

În magazinele nespecializate, precum magazine alimentare, chioşcuri, staţii de distribuţie a carburanţilor sau magazine mixte, ţigările electronice de unică folosinţă nu vor mai putea fi expuse vizibil la casă, pe tejghele sau în vitrine deschise. Acestea vor trebui păstrate în spaţii închise sau în mobilier netransparent şi eliberate doar la cerere, după verificarea vârstei.

“Nu este normal ca un copil care merge să cumpere o apă, un corn sau o ciocolată să vadă lângă casa de marcat dispozitive colorate, cu arome de fructe, dulciuri sau băuturi energizante. Asta nu mai este simplă comercializare, este normalizare a consumului în faţa minorilor”, a transmis Nini Alexandru Pascalini.

Iniţiativa introduce şi un regim de sancţiuni gradual. Vânzarea sau predarea către minori rămâne sancţionată sever, însă pentru neregulile administrative sau de expunere sunt prevăzute măsuri proporţionale, cu posibilitatea remedierii, tocmai pentru ca proiectul să nu fie interpretat ca o măsură de blocare a activităţii economice.

“Am ales o variantă echilibrată. Nu interzicem adultului să cumpere, dar interzicem industriei să transforme aceste produse în obiecte atractive pentru copii. Este o diferenţă esenţială. Produsele pentru adulţi trebuie prezentate ca produse pentru adulţi, nu ca jucării colorate pentru adolescenţi”, a concluzionat deputatul Nini Alexandru Pascalini.

https://www.cdep.ro/ords/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=30539

Partidul S.O.S. România
"Un popor unit nu poate fi învins" avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Acest website folosește cookies. Continuare folosirii site-ului implică acceptarea dvs. Vă veți putea răzgândi oricând, in viitor. Accept Detalii

Focus Mode