Acasă Comunicate de presăDeputat Sorin Oltenașu: Ialomiţa: peste 300 de copile au devenit mame, iar statul a lipsit exact atunci când aveau cea mai mare nevoie de el!

Deputat Sorin Oltenașu: Ialomiţa: peste 300 de copile au devenit mame, iar statul a lipsit exact atunci când aveau cea mai mare nevoie de el!

de Tudor Felea
0 comentarii 2 minute de lectură
A+A-
Reset

Deputat Sorin Oltenașu: Ialomiţa: peste 300 de copile au devenit mame, iar statul a lipsit exact atunci când aveau cea mai mare nevoie de el!

Există probleme pe care autorităţile le ignoră până când cifrele devin imposibil de ascuns. Fenomenul mamelor minore din judeţul Ialomiţa este una dintre aceste realităţi dureroase, care arată eşecul instituţiilor responsabile să protejeze copiii şi să ofere sprijin familiilor vulnerabile.

Potrivit datelor prezentate de Asociaţia Salvaţi Copiii România şi publicate în presa locală, peste 300 de fete sub 18 ani au devenit mame în judeţul Ialomiţa în perioada 2024-2025. Mai grav, peste jumătate dintre acestea nu au beneficiat de acces la servicii medicale. În multe situaţii, primul contact real cu medicul are loc abia în momentul în care tinerele ajung la spital pentru a naşte.

Cum este posibil ca, într-un stat care vorbeşte permanent despre reforme, digitalizare şi modernizare, nişte copile să ajungă să nască fără să fi beneficiat de controale medicale în timpul sarcinii? Unde sunt instituţiile care ar trebui să prevină asemenea situaţii? Unde sunt programele de educaţie, prevenţie şi asistenţă socială?

Nu putem vorbi despre protecţia copilului doar în rapoarte şi statistici. Nu putem pretinde că avem un sistem funcţional atât timp cât fetele din mediul rural sunt lăsate fără acces la servicii medicale, fără consiliere şi, de multe ori, fără sprijinul de care au nevoie.

Aceste tinere nu trebuie judecate şi abandonate. Ele au nevoie de protecţie, de îndrumare şi de acces real la servicii medicale. În spatele fiecărei cifre există o copilă care ar fi trebuit să aibă parte de educaţie, siguranţă şi şansa unei copilării normale.

Autorităţile responsabile trebuie să treacă de la declaraţii la măsuri concrete: programe permanente de prevenţie şi educaţie pentru sănătate, acces la consultaţii medicale în mediul rural, echipe medicale mobile şi implicarea reală a serviciilor de asistenţă socială şi a unităţilor de învăţământ.

Ialomiţa nu are nevoie de statistici prezentate periodic şi de promisiuni uitate după câteva zile. Are nevoie de intervenţie, responsabilitate şi soluţii.

Un copil care devine părinte înainte de vreme nu trebuie să devină şi victima nepăsării statului!

Partidul S.O.S. România
"Un popor unit nu poate fi învins" avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Acest website folosește cookies. Continuare folosirii site-ului implică acceptarea dvs. Vă veți putea răzgândi oricând, in viitor. Accept Detalii

Focus Mode