Deputat Sorin Oltenașu: În România, oamenii nu mai cer spitale de lux. Cer să poată ajunge la un medic!
Într-o ţară în care cetăţenii plătesc contribuţii la sănătate, accesul la un medic a ajuns, pentru foarte mulţi dintre ei, o adevărată luptă. Oamenii sună zile întregi pentru o programare, aşteaptă luni pentru investigaţii, parcurg zeci de kilometri pentru o consultaţie şi ajung, de multe ori, la spital abia atunci când problema medicală devine gravă.
Aceasta este realitatea sistemului sanitar românesc, dincolo de declaraţii şi promisiuni.
Potrivit datelor prezentate de organizaţia Salvaţi Copiii România, în 175 de localităţi nu există niciun medic de familie, iar peste 270.000 de persoane nu au acces direct la servicii de medicină de familie în propria comunitate. Vorbim inclusiv despre copii mici şi familii care nu beneficiază de îngrijire medicală de bază.
Mai mult, problemele nu se opresc la mediul rural. Chiar în marile oraşe, pacienţii reclamă dificultăţi în obţinerea programărilor la specialişti.
Cât mai trebuie să aştepte un om bolnav până când statul îşi va face datoria?
Nu putem vorbi despre un sistem de sănătate performant atunci când pacientul este nevoit să caute soluţii pe cont propriu, când lipsa medicilor lasă comunităţi întregi descoperite şi când accesul la tratament depinde, în prea multe situaţii, de posibilităţile financiare ale fiecăruia.
Sănătatea nu trebuie să fie un privilegiu rezervat celor care îşi permit să plătească servicii medicale private. Un om care munceşte, contribuie şi îşi respectă obligaţiile faţă de stat are dreptul să primească îngrijire medicală atunci când are nevoie, nu atunci când sistemul găseşte un loc disponibil.
Cerem autorităţilor să treacă de la controale punctuale şi declaraţii publice la măsuri concrete: acoperirea deficitului de medici în comunităţile vulnerabile, funcţionarea eficientă a ambulatoriilor, reducerea timpilor de aşteptare şi transparenţă în privinţa accesului pacienţilor la consultaţii şi investigaţii.
Un stat care nu reuşeşte să-şi protejeze sănătatea cetăţenilor nu îşi poate numi politicile publice un succes. Oamenii nu au nevoie de explicaţii despre cât de complicat este sistemul. Au nevoie să fie trataţi la timp!


