Acasă Comunicate de presăSCRISOARE DESCHISĂ Către Președintele Republicii Franceze

SCRISOARE DESCHISĂ Către Președintele Republicii Franceze

de Tudor Felea
0 comentarii 4 minute de lectură
A+A-
Reset

SCRISOARE DESCHISĂ

Către Domnul Emmanuel Macron

Președintele Republicii Franceze

Subiect: Domnule Macron, dreptul la protest nu se interzice! Europa nu poate fi condusă prin cenzură și intimidare!

Domnule Emmanuel Macron,

Vă scriu în calitate de europarlamentar român şi preşedinte de partid, profund îngrijorată de declarațiile dumneavoastră privind restricționarea manifestațiilor publice din Franța.

Consider că intenția dvs de a limita dreptul cetățenilor de a protesta, inclusiv prin restricții asupra manifestațiilor care nu sunt organizate de sindicate, ridică probleme grave privind respectarea libertăților fundamentale într-un stat care revendică o tradiție democratică atât de importantă.

Domnule Macron, Franța este țara Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, nu țara în care drepturile cetățenilor ar trebui să depindă de voința unui președinte!

Dreptul la protest pașnic nu reprezintă o concesie a puterii politice. Nu este un privilegiu pe care îl puteți acorda sau retrage în funcție de nemulțumirile exprimate împotriva guvernării dumneavoastră.

Este un drept fundamental, protejat de articolul 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de articolul 12 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Obligația autorităților de a proteja ordinea și siguranța publică nu poate deveni pretext pentru restrângerea generalizată a libertății de întrunire pașnică. Orice limitare trebuie să fie legală, necesară și proporțională.

Ceea ce mă îngrijorează nu privește doar Franța, ci întreaga Europă. În calitate de președinte al unui stat cu o influență politică importantă în Uniunea Europeană, aveți responsabilitatea de a înțelege că deciziile și declarațiile dumneavoastră pot crea precedente pentru alte guverne.

Mă tem că asemenea măsuri ar putea fi preluate inclusiv în România, unde am criticat în repetate rânduri disponibilitatea unor reprezentanți ai puterii de a urma orientările politice venite din marile capitale europene, fără o dezbatere reală privind consecințele asupra drepturilor cetățenilor români.

Vă spun răspicat: România nu este o colonie economică şi o anexă politică a Franței, iar drepturile românilor nu pot fi negociate la Paris şi la Bruxelles!

Nu accept ideea că libertățile fundamentale pot fi restrânse doar pentru că manifestațiile sunt incomode pentru cei aflați la putere. Protestul pașnic este una dintre formele prin care cetățenii își pot exprima nemulțumirea față de deciziile politice. O democrație autentică trebuie să protejeze acest drept inclusiv atunci când mesajele manifestanților sunt dure, incomode sau profund critice la adresa guvernului.

Domnule Macron,

Vă solicit să renunţaţi la abuzuri și să garantați că cetățenii francezi își vor putea exercita în continuare dreptul la întrunire pașnică, fără discriminare în funcție de apartenența sindicală sau de opiniile politice exprimate.

Vă cer, de asemenea, să respectați obligațiile asumate de Franța prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și să evitați promovarea unor măsuri care ar putea constitui un precedent pentru restrângerea libertăților în alte state europene.

Autorităţile nu trebuie să folosească forţele de intervenţie împotriva cetățenilor care își exercită pașnic libertățile.

Vă reamintesc că puterea politică este temporară, în timp ce drepturile fundamentale trebuie protejate indiferent cine conduce statul.

Franța nu poate pretinde că apără libertatea în Europa dacă nu garantează respectarea ei pe propriul teritoriu.

În calitate de europarlamentar român, voi continua să urmăresc această problemă și să susțin respectarea libertății de exprimare și a dreptului la protest pașnic, atât în Franța, cât și în România și în celelalte state europene.

Domnule Macron, după scandalul revoltător provocat de demolarea bisericilor creştine în Franța, care este o ofensă adusă patrimoniului și credinței creștine, vă cer să opriți orice măsură abuzivă împotriva libertăților fundamentale!

Demolarea bisericilor creștine din Franța reprezintă nu doar o blasfemie la adresa credinței, ci și un atentat grav la identitatea spirituală, culturală și istorică a națiunii franceze și a Europei. Toată civilizația europeană s-a fondat pe creștinism. Fără creştinism, Europa se întoarce în barbarie! O țară care își dărâmă bisericile îşi dărâmă, odată cu ele, propria memorie și propriile rădăcini. Indiferența autorităților față de protestele și îngrijorările creștinilor nu înseamnă că aceștia vor accepta la nesfârșit distrugerea patrimoniului lor religios. Laicitatea statului nu trebuie transformată într-un pretext pentru ștergerea moștenirii creștine a Franței!

Domnule Macron, aveți obligația morală și politică de a proteja acest patrimoniu, nu de a permite dispariția lui sub ochii unei Europe tot mai înstrăinate de propria istorie. Respectul față de libertatea religioasă nu poate exista fără respectul față de lăcașurile de cult și față de comunitățile care le-au păstrat de-a lungul secolelor. Tăcerea creștinilor nu trebuie confundată cu resemnarea şi nu înseamnă că închidem ochii la nesfârşit.

Respectați credința oamenilor și dreptul lor de a protesta pașnic!

Democrația nu înseamnă tăcerea cetățenilor în fața puterii. Democrația înseamnă dreptul lor de a o contesta.

Din păcate, autoritățile franceze au procedat la infiltrarea unor provocatori în rândul manifestanților, după un scenariu asemănător celui la protestul oierilor de la Bucureşti. Cer să se stabilească întreaga responsabilitate pentru actele de violență. Resping categoric orice încercare de a atribui protestatarilor pașnici violențe provocate de persoane infiltrate și solicit o anchetă independentă asupra eventualei implicări a structurilor puterii în organizarea acestor provocări.

Vă mulţumesc,

Avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Președintele Partidului S.O.S. România

24.10.2026

Partidul S.O.S. România
"Un popor unit nu poate fi învins" avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Acest website folosește cookies. Continuare folosirii site-ului implică acceptarea dvs. Vă veți putea răzgândi oricând, in viitor. Accept Detalii

Focus Mode