23 AUGUST ȘI IMPOSIBILA UNIRE
Există două mari zile nefaste în istoria relativ recentă a României.
Prima este 23 august 1939, ziua semnării blestematului Pact Ribbentrop–Molotov, ale cărui consecințe sunt reciclate, din când în când, de câte un președinte trădător.
Este vorba, în primul rând, de Emil Constantinescu, cel care, la 2 februarie 1997, semna păgubosul Tratat cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina. Prin acest tratat, el consfințea de bună voie, pentru totdeauna, pierderea tuturor teritoriilor răpite României de sovietici prin Pactul Ribbentrop–Molotov și făcute cadou Ucrainei: Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin și județele din sudul Basarabiei.
A doua zi nefastă este 23 august 1944, „ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist”, cum a fost prezentată în manualele școlare. În realitate, aceasta a fost ziua încarcerării României în lagărul stalinist.
Victimă a acestei zile negre a fost, odată cu întreaga țară, Mareșalul Ion Antonescu, tragic șef de stat și simbol al rezistenței naționale.
Două zile de doliu national: 23 august 1939 și 23 august 1944
Aceste două momente au contribuit, și continuă să contribuie, la imposibilitatea Unirii noastre.
România este singura țară care trăiește în granițele trasate prin Tratatul Ribbentrop–Molotov, resuscitat atât de infernul comunist, cât și de prezentul nostru istoric plin de constrângeri.
