Bucureşti, 5 februarie 2026
COMUNICAT DE PRESĂ
22 de ani de la 5 februarie 2004
România în NATO: securitate reală sau promisiune fără acoperire?
Astăzi se împlinesc 22 de ani de la aderarea României la NATO, un moment prezentat atunci drept o garanție istorică de securitate și o ancorare definitivă în lumea occidentală. După două decenii, românii au însă dreptul legitim să privească dincolo de discursurile oficiale și să se întrebe, cu luciditate, ce a însemnat cu adevărat această afiliere pentru România și, mai ales, dacă beneficiile promise au fost reale sau doar o iluzie strategică.
În contextul militar-politic global actual, marcat de războaie, tensiuni geopolitice crescânde și o instabilitate fără precedent în apropierea granițelor României, țara noastră pare astăzi mai expusă ca oricând, nu mai protejată. Ni s-a spus că NATO înseamnă siguranță, dar realitatea este că România a ajuns să fie percepută ca o zonă de frontieră, un avanpost, o piesă pe tabla marilor puteri, un teritoriu de amplasare strategică, fără ca poporul român să fi fost întrebat vreodată dacă își dorește acest rol.
În acești ani, România a fost împinsă să accepte cheltuieli militare uriașe, în timp ce spitalele se degradează, școlile rămân fără resurse, iar românii sunt obligați să trăiască într-o sărăcie inacceptabilă. Ni se cere loialitate, contribuții, armament, baze și supunere politică, dar românilor li se oferă în schimb doar declarații și promisiuni abstracte. Într-o lume în care marile puteri își urmăresc propriile interese, întrebarea fundamentală rămâne: este România cu adevărat apărată sau este doar folosită ca zonă tampon într-un conflict care nu aparține poporului român?
În fața unei escaladări majore, fiecare stat își apără înainte de toate propriul interes național, iar România riscă să fie atrasă în confruntări externe fără un beneficiu direct, fără o protecție concretă, fără garanții care să poată fi verificate dincolo de tratate și sloganuri.
După 22 de ani, devine evident că securitatea reală nu se construiește prin alianțe oarbe și prin renunțarea la suveranitate, ci printr-un stat puternic, prin demnitate națională, printr-o politică externă care pune pacea și interesul românesc pe primul loc.
România nu trebuie să fie carne de tun într-un joc geopolitic străin. Românii au dreptul la adevăr și la o dezbatere reală despre costurile și riscurile acestei apartenențe. La 22 de ani de la 5 februarie 2004, este timpul să privim cu seriozitate dacă drumul impus României a adus securitate sau doar o promisiune fără acoperire, plătită scump de un popor care nu a fost niciodată întrebat ce îşi dorește.
Biroul de Presǎ
Partidul S.O.S. România
