Trădare la Bruxelles: locurile de muncă ale românilor, vândute Indiei!
Astăzi, din Parlamentul României, trag un semnal puternic de alarmă asupra Acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană şi India încheiat în data de 27 ianuarie 2026 şi avertizez că acest acord aruncă în aer locurile de muncă ale românilor, suveranitatea României şi a statelor europene şi dreptul nostru de a decide cine munceşte, cine studiază şi cine trăieşte pe teritoriul nostru.
Acordul UE–India nu este despre comerţ. Este despre migraţie mascată. Este despre transformarea Uniunii Europene într-un magnet pentru forţa de muncă ieftină din India, cu binecuvântarea birocraţilor de la Bruxelles şi fără consultarea românilor şi a popoarelor europene.
Ni se spune că în acest acord este vorba despre „mobilitate temporară”. Dar ştim foarte bine ce înseamnă asta în realitate: şedere permanentă, presiune pe salarii, competiţie neloială şi pierderea locurilor de muncă ale românilor.
În IT, unul dintre puţinele sectoare unde tinerii români şi europeni încă mai aveau şanse reale, acest acord deschide porţile pentru sute de mii de specialişti aduşi din India, dispuşi să lucreze pe salarii mai mici. Rezultatul? Programatorii noştri vor fi împinşi afară din piaţă, salariile vor scădea iar tinerii noştri vor pleca peste hotare!
Ni se spune că avem „deficit de forţă de muncă”. Nu, doamnelor şi domnilor deputaţi, avem deficit de salarii decente şi de respect pentru propriii cetăţeni! Răspunsul nu este importul de muncitori străini, ci investiţia în tinerii noştri!
Mai grav este că acest acord a fost declarat „EU-only”, eliminând parlamentele naţionale din procesul de ratificare, o lovitură directă dată suveranităţii României şi a statelor europene! Se decide peste capul popoarelor cine vine să muncească în ţările noastre, cine intră în universităţile noastre şi cine ocupă locurile de muncă finanţate din taxele noastre!
Iar în timp ce ni se spune că în Acordul UE–India nu există prevederi despre imigraţie permanentă sau întregirea familiilor, experienţa ne arată contrariul: migraţia temporară devine permanentă iar nota de plată ajunge la cetăţenii români şi europeni prin presiune pe locuinţe, pe spitale, pe şcoli şi pe servicii publice.
Acesta nu este deci un acord economic. Este un transfer de suveranitate dinspre statele membre UE către birocraţii nealeşi de la Bruxelles!
România nu are nevoie de import de forţă de muncă străină. România are nevoie de protecţia muncitorilor noştri, a inginerilor noştri, a programatorilor noştri, a tinerilor noştri!
De aceea, îi cer imperativ Ministrului Afacerilor Externe, doamna Oana Țoiu şi Reprezentantului Permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, doamna Iulia Matei, să nu ratifice acest acord şi să readucă controlul asupra politicii muncii şi migraţiei acolo unde îi este locul: în Parlamentul României, nu în birourile opace ale comisarilor europeni!


