Deputat Mihai Țiu: Constantin Brâncuşi, dovada că o naţiune este eternă prin cultură
În fiecare an, la data de 19 februarie, de Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, nu celebrăm doar naşterea unui mare sculptor. Celebrăm dovada vie că un român, plecat dintr-un sat simplu, Hobiţa, judeţul Gorj, a reuşit să schimbe pentru totdeauna istoria artei universale şi să aşeze numele ţării noastre pe harta valorilor eterne ale umanităţii.
Astăzi, se împlinesc 150 de ani de la naşterea celui mai mare sculptor al secolului al XX-lea. Prin operele sale, Constantin Brâncuşi nu a sculptat doar piatră, marmură sau lemn, a sculptat nemurirea unui popor, creaţiile sale reprezentând pentru România o mândrie naţională, dar şi o responsabilitate uriaşă. Iar noi românii, avem obligaţia morală să apărăm, să respectăm şi să promovăm opera culturală lăsată moştenire.
Deşi a fost recunoscut şi admirat la nivel mondial, făcând cunoscută în lume, esenţa spiritului românesc, statul român a întârziat să îi ofere lui Constantin Brâncuşi respectul cuvenit. Este o realitate dureroasă, dar care ne obligă la o datorie morală: aceea de a nu mai permite niciodată ca valorile naţionale să fie ignorate, umilite sau uitate. Pentru că un popor care îşi respectă valorile culturale este un popor care îşi respectă propria existenţă.
Opera de artă lăsată moştenire reprezintă un simbol al continuităţii noastre, al rezistenţei noastre şi al destinului nostru ca naţiune. Astăzi, o naţiune care nu îşi apără cultura şi îşi uită valorile, este o naţiune care îşi pierde identitatea şi viitorul. Cultura ne defineşte, ne uneşte, ne face să existăm în faţa istoriei şi trebuie să reprezinte fundamentul fiecărei naţiuni.
Adoptarea legii prin care anul 2026 a fost instituit ”Anul Constantin Brâncuşi” reprezintă un pas necesar pentru recunoaşterea importanţei culturii româneşti. Dar această recunoaştere nu trebuie să existe doar în legi sau în discursuri. Ea trebuie să existe în toate acţiunile viitoare ale statului român şi în conştiinţa fiecăruia dintre noi.
România nu are doar datoria să comemoreze un geniu, ci să demonstreze că îşi respectă valorile care i-au dat identitate, demnitate şi locul în istoria universală. Nu doar ca act de recunoştinţă, ci ca act de respect faţă de noi înşine şi faţă de viitorul acestei ţări.
Constantin Brâncuşi nu aparţine doar trecutului. El aparţine prezentului şi viitorului României. Prin operele sale, România a devenit eternă şi a fost cunoscută în întreaga lume!
Un popor care îşi respectă valorile şi cultura nu poate fi şters din istorie. Un popor unit nu poate fi învins!
https://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=29866


