A doua oară sunt interzisă să candidez la alegerile prezidențiale, fără vreo condamnare, fără nicio justificare legală. Știm cu toții, toată planeta știe acest lucru! A fost și este o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale, o execuție politică pe nesimțite, sub ochii tuturor. Și totuși, nimeni nu a spus nimic! Astazi, precedentul îl vedem în Franța, cu Marine Le Pen. Mâine urmează Polonia. Și este abia începutul .
Dar, în timp ce aici mi se pune pumnul în gură, presa internațională îmi cere interviuri, îmi alocă spațiu în prime-time și vrea să afle cum arată o dictatură cu față democratică în inima Uniunii Europene. Ce ironie: afară sunt vocea țării mele, acasă sunt redusă la tăcere. Și în timp ce unii cheltuie milioane din banii publici pe consultanți și pe uși care nu se deschid nici cu banii jos, eu primesc invitații. Două, în mai puțin de două luni, din Statele Unite. Și da, inclusiv la Mar-a-Lago, unde merg săptămâna viitoare! Se pare că nu toată lumea are nevoie de “emissari speciali” cu sprânceană și nici de purtători de cuvânt plimbați prin aeroporturi ca să fie băgați în seamă.
România mea are nevoie de demnitate, nu de obediență! De lideri care să fie respectați afară, nu care să se roage pe la colțuri. Partidul S.O.S. România este aici să redea țării vocea, curajul și suveranitatea.
Doamne ajută!
