Acasă Comunicate de presăDeputat Mihai Țiu: Respect şi recunoştinţă pentru eroii României

Deputat Mihai Țiu: Respect şi recunoştinţă pentru eroii României

de Tudor Felea
0 comentarii 3 minute de lectură
A+A-
Reset

Deputat Mihai Țiu: Respect şi recunoştinţă pentru eroii României

Sacrificiul militarilor români nu se uită! Eroii care au servit România cu onoare merită respectul şi recunoştinţa unei naţiuni întregi!

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, marcată anual la data de 11 noiembrie, reprezintă un moment solemn în care România îşi exprimă respectul faţă de militarii care au servit patria în misiuni internaţionale, departe de casă şi de cei dragi. Este ziua în care ne îndreptăm gândurile către cei care s-au întors cu demnitate din zonele de conflict, dar mai ales către eroii care au plătit preţul suprem, sacrificându-şi viaţa sub drapelul României.

Această dată poartă şi o profundă semnificaţie istorică. La data de 11 noiembrie 1918, prin semnarea Armistiţiului dintre Germania şi Puterile Antantei, luptele Primului Război Mondial au luat sfârşit, deschizând drumul către înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Peste generaţii, această zi continuă să ne amintească faptul că libertatea, independenţa şi demnitatea naţională au fost apărate prin curajul şi sacrificiul înaintaşilor noştri. În calitate de deputat S.O.S. România de Olt, consider că avem obligaţia morală de a păstra vie memoria militarilor români care au luptat pentru ţară şi de a acorda respectul cuvenit tuturor veteranilor.

De la cei care au cunoscut ororile războaielor, până la militarii care au participat la operaţiuni în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest sau Africa, fiecare generaţie a demonstrat că onoarea militară, devotamentul şi dragostea de patrie rămân valori fundamentale ale poporului român.

Nu trebuie să uităm nici familiile militarilor care au trăit ani întregi cu teama că cei plecaţi în misiune nu se vor mai întoarce acasă. În spatele fiecărui militar se află părinţi, soţii şi copii care au cunoscut dorul, îngrijorarea şi, uneori, durerea unei pierderi ireparabile.

Sacrificiul lor merită aceeaşi consideraţie şi recunoştinţă din partea statului român. Respectul pentru veterani nu trebuie să se limiteze la ceremonii şi declaraţii oficiale! Statul român are datoria să le asigure sprijin real, acces la îngrijire medicală, protecţie socială şi condiţii de viaţă demne.

Cei care şi-au pus viaţa în pericol pentru România nu trebuie să fie nevoiţi să lupte, după întoarcerea acasă, pentru drepturile şi respectul care li se cuvin! Într-o lume în care conflictele armate continuă să provoace suferinţă şi nesiguranţă, lecţia oferită de veteranii noştri este mai importantă ca oricând. România are nevoie de pace, de unitate şi de respect pentru valorile naţionale.

Avem responsabilitatea să transmitem tinerelor generaţii adevărul despre sacrificiile militarilor români şi să cultivăm respectul faţă de cei care au apărat onoarea drapelului tricolor. O naţiune care îşi respectă eroii îşi respectă propria istorie, iar un stat care îşi uită veteranii îşi pierde dreptul moral de a vorbi despre onoare şi patriotism!

Astăzi, mă înclin cu profund respect în faţa tuturor veteranilor din Teatrele de Operaţii şi aduc un omagiu militarilor români căzuţi la datorie. Curajul lor rămâne o mărturie a devotamentului faţă de România, iar memoria celor care nu s-au mai întors acasă trebuie păstrată vie pentru totdeauna.

Glorie eternă eroilor căzuţi la datorie!

Respect, onoare şi recunoştinţă veteranilor României!

Dumnezeu să ocrotească România şi poporul român!

Un popor unit nu poate fi învins!

https://www.cdep.ro/ords/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=31673

Partidul S.O.S. România
"Un popor unit nu poate fi învins" avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Acest website folosește cookies. Continuare folosirii site-ului implică acceptarea dvs. Vă veți putea răzgândi oricând, in viitor. Accept Detalii

Focus Mode