Deputat Mihai Țiu: Votul românilor este ignorat. Cine conduce, de fapt, România?
Preşedintele României, Nicuşor Dan, trebuie să explice public românilor de ce continuă să susţină Guvernul condus de Ilie Bolojan şi de ce refuză o soluţie politică prin care voinţa exprimată de cetăţeni la urne să fie respectată.
Domnule Nicuşor Dan, cât timp intenţionaţi să mai susţineţi un Guvern care şi-a pierdut susţinerea unei majorităţi în Parlamentul României? Au trecut mai bine de patru luni de la votul prin care 281 de parlamentari s-au pronunţat împotriva Guvernului Bolojan, iar România continuă să fie ţinută într-o situaţie politică pe care preşedintele ţării are obligaţia să o explice.
De ce nu desemnaţi un candidat pentru funcţia de prim-ministru în vederea constituirii unei noi majorităţi parlamentare? De ce refuzaţi să puneţi toate opţiunile politice legitime pe masa consultărilor? Şi, mai ales, de ce v-aţi exprimat împotriva unei formule de guvernare din care să facă parte partidele S.O.S. România şi AUR?
Vă reamintesc că aceste partide au ajuns în parlament prin voturile cetăţenilor români. Domnule Nicuşor Dan, preşedintele ţării nu este negociatorul unei tabere politice împotriva alteia. Constituţia vă impune să exercitaţi o funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Tot Constituţia stabileşte că, pe durata mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid.
Domnule Nicuşor Dan, votul unui român care a votat Partidul S.O.S. România nu valorează mai puţin decât votul unui român care a votat PNL sau USR! În baza cărui principiu democratic consideraţi acceptabil să anunţaţi ce partide votate de români acceptaţi sau nu acceptaţi într-o viitoare majoritate? Dacă există o majoritate parlamentară constituţională, formată din partide legitimate prin vot, rolul preşedintelui nu este acela de a împărţi voturile românilor.
De asemenea, preşedintele României trebuie să explice şi de ce continuă să acorde susţinere politică unui Executiv în mandatul căruia România contractează prin SAFE 16,68 miliarde de euro pentru apărare, dar finanţează în schimb contracte şi capacităţi industriale din Franţa, Germania sau alte state. De ce miniştrii responsabili nu prezintă românilor, negru pe alb, pentru fiecare contract major, procentul care rămâne efectiv în economia ţării? Dacă România se împrumută, România trebuie să producă! Dacă românii vor plăti datoria, atunci banii trebuie folosiţi pentru dezvoltarea industriei României. Nu mai transformaţi ţara într-o piaţă de desfacere care se împrumută pentru a finanţa valoarea adăugată şi locurile de muncă ale altora!
Domnule Nicuşor Dan, de ce îl susţineţi în continuare pe Ilie Bolojan? De ce susţineţi un premier sub conducerea căruia povara reducerii deficitului a fost împinsă cu precădere către populaţie, inclusiv către pensionari? De ce nu i-aţi cerut public să înceapă reforma cu statul? De ce nu a fost redusă radical risipa banului public înainte de a se cere sacrificii populaţiei? De ce nu a fost făcută o reformă profundă a achiziţiilor publice, astfel încât fiecare leu cheltuit de stat să poată fi urmărit şi justificat? De ce nu vedem o strategie fiscală şi industrială capabilă să păstreze mai multă valoare adăugată şi mai mult profit în economia românească?
De ce nota de plată ajunge mereu la românii care muncesc şi la pensionarii care au contribuit o viaţă întreagă? Este foarte simplu să vorbeşti despre deficit când soluţia este să mai iei nişte bani de la populaţie. Este mult mai greu să reformezi statul, să opreşti risipa, să elimini sinecurile, să controlezi achiziţiile şi să construieşti o economie care produce. România nu este proprietatea niciunui partid şi niciunui grup politic. Iar voturile acordate partidelor pe care preşedintele nu le doreşte la guvernare nu pot fi şterse cu buretele după închiderea urnelor.
Solicit preşedintelui Nicuşor Dan să răspundă: De ce îl susţine în continuare pe Ilie Bolojan? De ce nu desemnează un candidat la funcţia de prim-ministru în condiţiile constituţionale necesare formării unui nou Guvern? De ce consideră că poate exclude dintr-o formulă de guvernare partide votate de cetăţenii români? De ce PNL şi USR beneficiază de o deschidere politică pe care S.O.S. România şi AUR nu o primesc? De ce susţine un Executiv care a cerut sacrificii populaţiei înainte să demonstreze că a eliminat risipa şi privilegiile din aparatul de stat?
Domnule Nicuşor Dan, nu sunteţi preşedintele unei coaliţii. Sunteţi Preşedintele României şi aveţi obligaţii constituţionale faţă de întreaga societate românească, inclusiv faţă de milioanele de cetăţeni ale căror opţiuni politice nu vă convin. Românii nu au nevoie de un arbitru care intră pe teren cu tricoul uneia dintre echipe.
Românii vor un preşedinte care respectă votul şi Constituţia. Respectaţi votul românilor! Respectaţi Parlamentul României! Şi explicaţi public de ce Ilie Bolojan şi actuala formulă de putere beneficiază în continuare de susţinerea dumneavoastră!
Un popor unit nu poate fi învins!


