Deputat Simona-Elena Macovei: Refuzul statului de a se supune Parlamentului este o formă de uzurpare a democraţiei
Astăzi nu discutăm despre opinii. Nu discutăm despre interpretări politice.
Discutăm despre un fapt constituţional de o gravitate extremă.
Parlamentul României – organul reprezentativ suprem al poporului român, potrivit articolului 61 alineatul (1) din Constituţie – a solicitat instituţiilor statului să ofere explicaţii cu privire la anularea alegerilor.
Nu într-un cadru jurisdicţional.
Nu în cadrul unei anchete penale.
Ci printr-un demers public de informare şi transparenţă, perfect legitim, perfect legal şi perfect constituţional.
Răspunsul acestor instituţii a fost refuzul.
Acest refuz nu este un accident.
Nu este o problemă de agendă.
Nu este o neînţelegere procedurală.
Este o sfidare directă a controlului parlamentar şi o încălcare gravă a articolului 111 din Constituţie, care consacră obligaţia autorităţilor publice de a se prezenta în faţa Parlamentului şi de a furniza informaţiile solicitate de acesta.
Mai grav, acest comportament încalcă articolul 1 alineatul (4) din Constituţie, care stabileşte principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Atunci când instituţii nealese refuză să dea socoteală în faţa reprezentanţilor aleşi ai poporului, nu mai putem vorbi despre echilibru între puteri.
Vorbim despre un derapaj instituţional major.
Parlamentul nu este un decor.
Parlamentul nu este o formalitate.
Parlamentul nu este o instituţie opţională pentru stat.
A ignora Parlamentul înseamnă a ignora votul cetăţenilor.
A anula sau bloca controlul parlamentar înseamnă a goli democraţia de conţinut.
Tăcerea instituţională, în acest context, nu este neutralitate.
Este abuz prin omisiune.
Este exercitarea puterii fără răspundere.
Un stat în care puterea nu mai răspunde în faţa reprezentanţilor poporului nu mai este un stat democratic în sens constituţional deplin.
Refuzul de a explica anularea alegerilor nu protejează statul.
Dimpotrivă, îl vulnerabilizează.
Îi erodează legitimitatea.
Îi subminează autoritatea morală şi încrederea publică.
În calitate de parlamentar, refuz să accept ideea existenţei unor instituţii intangibile, plasate deasupra controlului democratic.
Constituţia României nu consacră puteri autonome, ci puteri responsabile.
Dacă Parlamentul este redus la tăcere, suveranitatea populară devine o ficţiune.
Iar eu nu voi fi complice la această ficţiune.
Controlul parlamentar nu este o opţiune.
Este o obligaţie constituţională.
Iar refuzul de a o respecta reprezintă o formă de uzurpare a democraţiei.
