Deputat Sorin Oltenașu: Astăzi ne plecăm cu respect în fața memoriei lui Mihai Eminescu
Stimați colegi, astăzi, 15 iunie, ne plecăm cu respect în fața memoriei lui Mihai Eminescu, la 137 de ani de la trecerea sa în eternitate. Nu vorbim doar despre cel mai mare poet al literaturii române, ci despre o conștiință vie a neamului românesc, despre omul care a înțeles, poate mai profund decât oricine, legătura dintre limbă, credință, cultură și identitatea națională.
Mihai Eminescu a fost poetul nepereche, dar și părintele naționalismului românesc, în sensul său curat, cultural și spiritual. Dragoste de țară, respect față de popor, apărare a limbii române și a valorilor care ne definesc ca națiune. Prin opera și prin gândirea sa, Eminescu ne-a învățat că un popor nu poate dăinui fără memorie, fără demnitate și fără conștiința propriei identități.
Versurile sale nu aparțin doar trecutului, ele continuă să vorbească fiecărei generații, să trezească în sufletele românilor dragostea de patrie și respectul pentru ceea ce suntem astăzi. În poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, Eminescu a așezat unul dintre cele mai frumoase legăminte de iubire față de țară. Un îndemn care rămâne actual inclusiv în ziua de astăzi. De aceea, datoria noastră nu este doar să-l comemorăm prin discursuri și ceremonii, ci să-l păstrăm viu prin felul în care vorbim limba română, prin respectul față de cultură, prin credință și prin apărarea valorilor naționale.
Mihai Eminescu rămâne glasul care ne amintește cine suntem și ce avem de apărat. Atât timp cât România îl va purta pe Eminescu în suflet, spiritul acestui popor va rămâne viu. Veșnică recunoștință poetului care a făcut România eternă prin cuvânt. Vă mulțumesc!


