Mihai Eminescu, omagiat de parlamentarii S.O.S. România ca poet, gazetar şi om politic naţionalist
Am comemorat astăzi alături de colegii parlamentari ai Partidului S.O.S. România împlinirea a 137 de ani de la plecarea la Domnul a părintelui naţionalismului modern românesc, Mihai Eminescu.
Am comemorat nu doar “poetul nepereche”, dar şi omul politic naţionalist şi gazetarul tradiţionalist, fondatorul Societăţii “Carpaţii”, înfiinţată la 24 ianuarie 1882, cu scopul unirii tuturor pământurilor româneşti aflate sub administraţie străină, într-un singur stat numit Dacia Mare.
Toţi cei care astăzi l-au comemorat cu fast doar pe “poetul naţional”, lăsând în umbră activitatea lui de gazetar şi de om politic naţionalist, au devenit complici cu cei care l-au asasinat moral şi fizic în 1889, urmărind ca Eminescu să rămână în memoria românilor doar ca poet, cu toate că principala sa activitate a fost cea de jurnalist.
Toţi cei care l-au elogiat doar pe “Luceafărul poeziei româneşti” au devenit părtaşi cu toţi cei care i-au trecut sub tăcere opera publicistică timp de peste un secol, prezentându-l pentru posteritate doar ca pe “ultimul mare poet romantic european”.
Partidul S.O.S. România, fondat doctrinar pe gândirea politică şi economică naţionalistă eminesciană, promovează încă de la întemeiere adevărul despre omul politic şi jurnalistul naţionalist Mihai Eminescu şi o vom face în continuare, citând astăzi câteva pasaje din poezia Scrisoarea III, în care Mihai Eminescu face un portret nemilos al clasei politice din vremea sa, plină de politicieni corupţi şi anti-români. După 137 de ani, mesajul este mai actual ca niciodată, şi îi vizează acum, ca şi atunci, pe politicienii “progresişti”:
“Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
