Deputat Tudor Ionescu: Neptun Deep şi renunţarea statului român la controlul asupra gazelor din Marea Neagră
România se află în faţa celui mai mare proiect energetic din ultimele decenii, Neptun Deep, iar ceea ce au făcut guvernanţii de la PSD, PNL, UDMR, USR şi aliaţii lor parlamentari reprezintă una dintre cele mai grave trădări ale interesului economic naţional de după 1989.
Sub conducerea lui Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor şi Virgil Popescu, cu sprijinul USR şi al grupului minorităţilor condus de Varujan Vosganian, a fost modificată în anul 2022 Legea nr. 256/2018 privind operaţiunile petroliere offshore din Marea Neagră, modificare prezentată românilor drept o mare victorie naţională.
În realitate, prin această modificare legislativă, statul român nu a obţinut controlul asupra gazelor din Neptun Deep şi nici garanţia că acestea vor servi cu prioritate dezvoltării economiei naţionale. Guvernanţii au negociat doar un drept de preempţiune limitat, respectiv posibilitatea ca statul să cumpere o parte din gazele extrase la preţul pieţei, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Cu alte cuvinte, România a ajuns în situaţia absurdă de a trebui să cumpere propria resursă naturală! În loc să construiască industrie românească, petrochimie românească şi locuri de muncă româneşti pe baza gazului din Marea Neagră, au acceptat modelul prin care România exportă materie primă şi importă produse finite la preţuri mult mai mari. Or, aceasta nu este independenţă energetică, ci administrarea unei colonii energetice moderne.
Guvernanţii au negociat un aşa-zis ?drept de preempţiune?, însă au ascuns un adevăr fundamental: România nu primeşte gazele sale, nu le controlează şi nu poate decide destinaţia întregii producţii. Statul are doar posibilitatea de a cumpăra o parte din aceste gaze la preţul pieţei, exact ca orice alt client.
Cu alte cuvinte, după ce resursa aparţinând poporului român este extrasă din subsolul naţional, statul român trebuie să scoată bani din buzunar pentru a o cumpăra. Aceasta nu este suveranitate energetică, este capitulare economică!
Mai grav, aceiaşi oameni politici nu au impus obligaţia ca gazul extras din Neptun Deep să fie utilizat cu prioritate pentru consumul intern, pentru reindustrializarea României, pentru relansarea petrochimiei, pentru producţia de îngrăşăminte, pentru energia ieftină destinată economiei româneşti sau pentru crearea de locuri de muncă bine plătite în ţară.
În loc să transforme gazul românesc într-un motor al dezvoltării naţionale, au preferat modelul colonial în care România exportă materie primă şi importă produse finite la preţuri mult mai mari.
Au vorbit despre ?hub energetic regional?, dar au uitat să vorbească despre industria românească! Au vorbit despre ?piaţa europeană?, dar au uitat să vorbească despre interesul naţional! Au vorbit despre profiturile companiilor, dar au uitat să vorbească despre bunăstarea românilor!
Astăzi, când apar informaţii că volume importante din viitoarea producţie au fost deja contractate pe termen lung, românii au tot dreptul să întrebe cine a apărat cu adevărat interesele ţării şi cine a apărat interesele altora.
Întrebarea legitimă este simplă: de ce nu s-a impus ca gazul din Neptun Deep să deservească mai întâi economia românească?
De ce nu s-au construit mecanisme prin care această resursă strategică să genereze valoare adăugată în România?
De ce statul român trebuie să cumpere propria resursă în loc să stabilească, prin lege, priorităţile naţionale de utilizare?
Cei care au promovat această legislaţie poartă întreaga responsabilitate politică pentru faptul că România riscă să rateze o oportunitate istorică de dezvoltare economică.
Gazele din Marea Neagră nu sunt ale partidelor politice, nu sunt ale guvernelor trecătoare şi nu sunt ale grupurilor de interese! Ele aparţin poporului român. Iar un stat cu adevărat suveran nu se mulţumeşte cu dreptul de a cumpăra ceea ce îi aparţine, ci are obligaţia să transforme bogăţiile naţionale în prosperitate pentru români!
