Senator Dumitru Manea (Miron Manega): Dominația banului internațional
Doamnelor și domnilor senatori, declarația mea politică de azi a fost scrisă în urmă cu mai bine de 145 de ani de Mihai Eminescu într-un articol din ziarul Timpul intitulat: credem că destul am vorbit. E o radiografie a întregii noastre politici de azi, de ieri și de 35 de ani încoace. Da, credem că destul am vorbit și continuăm să vorbim fără să facem, de fapt, nimic. Concluziile sunt acestea. Citez: Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi îndestul că puterea productivă a nației românești n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de celtuieli pe care le-au impus formele de civilizație străină introduse cu grămadă în țara noastră.
Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie pretutindenea și pururea în locul noțiunilor de nație, țară, român, noțiunea de om, de cetățean al Universului. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice de care planta autohtonă moare. Azi avem cele mai înaintate instituții liberale. Control, suveranitate a poporului, consilii județene și comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu. De 10 ori mai rău. Căci instituțiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreține aparatul costisitor al statului modern.
Chestiunea economică la noi nu e numai o chestiune a mișcării bunurilor. Ea e mai adâncă, e socială și morală. Fără muncă și fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic și nu știe să se apuce de niciun meșteșug dă-i toate libertățile posibile. Tot rob e. E robul nevoilor lui, robul celor dintâi care țin o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuție decât sau munca, fie ea actuală, fie capitalizată, sau sustragera, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă și fără capital, nu mai e îndoială că ceea ce ei au a pierdut cineva.
Mita e în stare să pătrunză ori și unde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe străzi, ocupă funcțiuni inalte în loc de a-și petrece viața în pușcărie. Justiția subordonată politicii a devenit o ficțiune.
Spre exemplu, un om e implicat într-o mare afacere, pe cât se poate, de scandaloasă, care e denunțată. Acest om e menținut în funcție, dirijează însuși cercetările făcute contra sa. Partidul ține morțiș a-l reabilita alegându-l în Senat. Oare nu e caracteristic?
Pentru tratamentul de care se bucură populațiile noastre din partea administrației și a fiscului, când constatăm că în același timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an românii, din contră, părăsesc țara lor ca șoarecii o corabie care arde și emigrează. La noi mizeria e produsă în mod artificial prin introducerea unei organizații și a unor legi străine, nepotrivite cu stadiu de dezvoltare economică a țării, organizație care costă prea scump și nu produce nimic. Așa încât, departe de a vedea existența statului asigurată prin cârma puternică și prevăzătoare a tot ce poate produce nația mai viguros, mai onest și mai inteligent, suntem din contra avizați de a aștepta siguranța aceste existențe de la pomana împrejurărilor externe care să postuleze viața ființa statului român ca pe un fel de necesitate internațională. Acea necesitate internațională nu are nevoie de a ține seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existența unui petec de pământ qvasi- neutru lângă Dunăre.
Vom avea de acum dominația banului internațional impusă de străini, libertatea de muncă și tranzacțiuni, teoria de luptă pe picior în aparență egal, în realitate inegal. Și în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câștig e bun, urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie și să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii și totodată un instrument al ei, este adesea ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate ale exploatării publicului prin întreprinderi hazardate și fără trăinicie, al jocului de bursă, al minciunii. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul. Cultura secolului, mână-n mână, cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine. Shakespeare cedează în fața bufoneriilor și dramelor de incest și adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfințesc, Zeii mor. Mihai Eminescu, Timpul… 9 ianuarie 1879.
Vă mulțumesc. Dumitru Manea, senator SOS România, circunscripția 24 Iași.
