Acasă Comunicate de presă30 AUGUST 1940 – 30 AUGUST 2026: 86 DE ANI DE LA DICTATUL DE LA VIENA. ROMÂNIA NU MAI ARE VOIE SĂ ACCEPTE NICIODATĂ UMILINȚA NAȚIONALĂ!

30 AUGUST 1940 – 30 AUGUST 2026: 86 DE ANI DE LA DICTATUL DE LA VIENA. ROMÂNIA NU MAI ARE VOIE SĂ ACCEPTE NICIODATĂ UMILINȚA NAȚIONALĂ!

de Tudor Felea
0 comentarii 4 minute de lectură
A+A-
Reset

COMUNICAT DE PRESĂ

30 AUGUST 1940 – 30 AUGUST 2026: 86 DE ANI DE LA DICTATUL DE LA VIENA. ROMÂNIA NU MAI ARE VOIE SĂ ACCEPTE NICIODATĂ UMILINȚA NAȚIONALĂ!

Astăzi se împlinesc 86 de ani de la Dictatul de la Viena, una dintre cele mai cumplite umilințe din istoria României.

În vara anului 1940, România a fost sfâșiată bucată cu bucată. După numai 22 de ani de existență, România Mare, pentru care generații de români luptaseră, muriseră și se sacrificaseră, încetase să mai existe.

Basarabia și nordul Bucovinei fuseseră ocupate de Uniunea Sovietică prin efectele pactului ticălos Ribbentrop-Molotov. La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, România era silită să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei. La scurt timp avea să urmeze și pierderea Cadrilaterului către Bulgaria

Un stat întreg ajunsese în numai câteva luni în situația de a privi cum teritoriul său este sfâşiat şi suveranitatea sa se prăbuşea în cascadă, iar milioane de oameni sunt despărțiți de țara lor.

Marele Stat Major descria cu o luciditate cutremurătoare situația în care ajunsese România: „Ne considerăm complet izolați și lipsiți de sprijinul material și politic al oricărei puteri străine.”

Aceste cuvinte ar trebui să răsune și astăzi în conștiința fiecărui român. Pentru că tragedia anului 1940 nu a constat numai în pierderea unor teritorii. A fost tragedia unui stat ajuns prea slab pentru a-și mai apăra singur destinul. A fost tragedia unei Românii izolate, abandonate și împinse să accepte hotărâri luate peste capul său.

Iar peste toate acestea a rămas UMILINȚA DE A NU FI LUPTAT! Scriitorul Ion Negoițescu, martor al retragerii trupelor române din Ardealul cedat, avea să surprindă drama acelor zile în cuvinte care ar trebui recitite de fiecare român: „România Mare se dusese de râpă. Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut în urma unui război pierdut, situația n-ar fi fost atât de groaznică. Umilința suferită avea să aibă consecințe fatale pentru sufletul nației. A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ceea ce este eroic și tragic trebuie neapărat să-și spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, vreme de generații.”

Și am plătit. Am plătit prin generații cărora li s-a inoculat ideea că România trebuie întotdeauna să aștepte aprobarea altora. Am plătit prin conducători care au confundat alianțele cu obediența și diplomația cu renunțarea la interesul național. Am plătit prin transformarea suveranității într-un cuvânt de care unora a ajuns să le fie rușine.

CASCADA CELOR 3 DEZASTRE ALE STATULUI ROMÂN – PIERDEREA BASARABIEI ŞI NORDULUI BUCOVINEI PRINTR-UN PACT TICĂLOS, SFÂRTECAREA TRANSILVANIEI PRINTR-UN DICTAT ODIOS ŞI CEDAREA CADRILATERULUI PRIN PRESIUNEA PUTERILOR CENTRALE – NU TREBUIE SĂ MAI DEVINĂ NICIODATĂ AMENINŢĂRI INEVITABILE!

Astăzi nu mai vin tancurile la frontieră pentru a dicta României ce trebuie să facă. Metodele secolului XXI sunt diferite.

Dar întrebarea fundamentală rămâne aceeași: Cine hotărăște destinul României? Poporul român sau interese aflate în afara României?

Când deciziile fundamentale pentru această țară sunt luate în afara ţării prin mâinile trădătoare ale celor dinlăuntru, avem obligația să spunem răspicat că România nu poate fi tratată ca o colonie și românii nu pot fi tratați ca o populație fără dreptul de a-și hotărî singură destinul.

Când oamenii din fruntea instituțiilor statului reprezintă mai degrabă interese și agende externe decât voința și interesul național, este o ameninţare ultimatistă pentru securitatea statului şi a poporului român.

România nu are nevoie de administratori ai intereselor altora. România are nevoie de oameni de stat români!

Nu acceptăm ideea că patriotismul este extremism. Nu acceptăm ideea că apărarea suveranității este o infracţiune. Nu acceptăm ca interesul național să fie pus permanent după interesele altora. Nu acceptăm ca românilor să li se spună că trebuie să tacă atunci când țara lor este umilită.

Istoria anului 1940 ne arată prețul pe care îl poate plăti un stat atunci când devine slab, când își pierde capacitatea de decizie și când ajunge să depindă pentru propria existență de voința altora.

În urmă cu 86 de ani, alții hotărau pentru România. În România anului 2026, acest lucru nu poate fi acceptat!

ROMÂNIA TREBUIE SĂ FIE CONDUSĂ DE ROMÂNI, ÎN INTERESUL ROMÂNILOR!

Alianțele internaționale trebuie să servească România, nu să înlocuiască suveranitatea României. Cooperarea internațională nu trebuie să însemne obediență. Parteneriatul nu trebuie să însemne vasalitate. Iar funcțiile statului român nu pot deveni instrumente pentru promovarea unor interese străine împotriva interesului național.

La 86 de ani de la Dictatul de la Viena, ne plecăm fruntea în memoria românilor care au trăit drama dezmembrării țării și în fața tuturor celor care au suferit pentru România.

România anului 1940 ne-a lăsat o lecție scrisă cu suferință: O NAȚIUNE CARE RENUNȚĂ SĂ-ȘI APERE SINGURĂ INTERESELE VA AJUNGE, MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU, LA MÂNA INTERESELOR ALTORA.

Nu mai vrem o Românie umilită!

Nu mai vrem o Românie care cere voie!

Nu mai vrem o Românie condusă împotriva intereselor propriului popor!

Vrem România românilor: suverană, demnă, independentă și respectată!

AV.EUROPARLAMENTAR DIANA IOVANOVICI ȘOȘOACĂ
PREȘEDINTE S.O.S. ROMÂNIA

 

Partidul S.O.S. România
"Un popor unit nu poate fi învins" avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Acest website folosește cookies. Continuare folosirii site-ului implică acceptarea dvs. Vă veți putea răzgândi oricând, in viitor. Accept Detalii

Focus Mode