Deputat Verginia Vedinaș: PNRR, fondurile europene şi termenul de 30 septembrie 2026 30 septembrie se apropie: România are nevoie de situaţia reală a pnrr, proiect cu proiect
În timp ce atenţia publică este concentrată asupra negocierilor pentru formarea noului Guvern, România se apropie de unul dintre cele mai importante termene financiare ale acestui an, respectiv, 30 septembrie 2026.
Este termenul pentru transmiterea ultimei cereri de plată din PNRR.
Potrivit datelor oficiale comunicate de Guvern, Cererea de plată nr.6 are o valoare netă totală de aproximativ 4,348 miliarde de euro, dintre care aproximativ 2,582 miliarde reprezintă granturi, iar 1,765 miliarde componenta de împrumut.
Tot datele Guvernului arată că aproximativ 869,8 milioane de euro din Cererea de plată nr.3 sunt suspendate în legătură cu şase jaloane considerate neîndeplinite satisfăcător.
Aceste cifre justifică o discuţie publică serioasă.
Nu una bazată pe optimism administrativ, ci pe documente.
Care dintre jaloanele ultimei cereri de plată sunt integral îndeplinite?
Pentru câte există încă probleme?
Ce proiecte nu au fost finalizate până la termenul de 31 august?
Care sunt sumele aflate efectiv în risc?
Ce cheltuieli vor trebui suportate, eventual, de bugetul naţional?
Legislaţia adoptată chiar în acest an arată gravitatea termenelor:
31 august pentru finalizarea activităţilor eligibile şi 30 septembrie pentru transmiterea ultimei cereri de plată.
Cadrul normativ avertizează expres asupra riscului pierderii totale sau parţiale a fondurilor în cazul neîndeplinirii condiţiilor.
Acestea nu sunt detalii tehnice.
Sunt bani pentru infrastructură, spitale, şcoli, digitalizare, administraţie şi investiţii.
De aceea, înainte ca România să intre în ultima parte a lunii septembrie, este necesară o situaţie publică, clară şi verificabilă.
Nu doar procentul general de absorbţie.
Nu doar valoarea cererilor depuse.
Ci situaţia jalon cu jalon şi proiect cu proiect.
Schimbarea Guvernului nu suspendă termenele europene.
Negocierile politice nu opresc calendarul financiar.
Iar responsabilitatea pentru fondurile europene nu poate fi transferată de la un cabinet la altul fără o evidenţă precisă a ceea ce s-a realizat şi a ceea ce a rămas restant.
România are nevoie, înainte de 30 septembrie, de transparenţă totală asupra PNRR.
https://www.cdep.ro/ords/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=31309


