joi, aprilie 18, 2024
Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
joi, aprilie 18, 2024
joi, aprilie 18, 2024

Cândva românii vor înțelege că cele două proiecte de legi privind Unirea au oprit trasarea granițelor în interiorul României

by S.O.S. România
266 Vizualizări

Senatoarea Diana Iovanovici-Şoşoacă arată într-o declarație politică referitoare la cele două proiecte de legi prin care propune reunificarea României, că ”mulți sunt șocați de cât de simplu se pot porni negocierile de reunificare”.

”Este simplu, domnilor specialiști care complicați lucrurile, mai ales cei de peste Prut care faceți pe unioniștii, dar de fapt sunteți niște lătrăi bolșevici, trădători de țară și agenți dubli, tripli ai unor servicii care dezintegrează românii și mențin dezmembrarea”, le transmite senatoarea celor pe care îi numește ”falși unioniști”.

Ea arată că există o categoria aparte de ”unioniști care nu vor unirea atât timp cât nu o fac ei, invocându-și acțiuni de ani de zile în sprijinul unirii, dar inițiate de ei, există o limită, ori o fac ei și ies cu moțu-n frunte, ori să nu mai fie unire” și îi cataloghează pe aceștia ca fiind ”politicieni ce făceau pe naționaliștii și care acum și-au arătat adevărata față, de mimare a naționalismului doar pentru voturi și pentru că așa le-au zis Helvig, Pipidi, Kovesi, Soroș și toți globaliștii la a căror umbră s-au format, ei înșiși pretins naționaliști, politicieni de tinichea care fac pe luptătorii naționaliști, dar care consideră un astfel de demers de unire o necinste pentru România și Parlamentul ei”.

Senatoarea mai arată că în timpul în care ies la suprafață mizeriile societății românești, moldovenești și ucrainene, ”undeva prin UE se negociază redefinirea granițelor și preluarea teritoriilor din Ucraina, evident fără să ia în considerare interesul României și drepturile ei istorice”.

”Demersurile subsemnatei au șocat negociatorii, având în vedere că erau obișnuiți cu îngenuncheații de la Cotroceni și Victoria, și când se pregăteau ei să traseze liniile și prin România, că e prea mare, s-au trezit că e cineva care își dorește o Românie și mai mare, una Dodoloață. Din ce în ce mai mulți specialiști încep să propună României să nu stea deoparte, să folosească demersurile mele și să își trimită negociatori buni și patrioți, pentru că altfel vom rămâne și fără ce mai avem. Mai există încă o mișcare a unor așa-ziși inactivi, dar care s-au reactivat, ca la un semn pentru salvarea a ceea ce a mai rămas normal. Din ce în ce mai multe articole în mari jurnale de analiză politică îmi dau dreptate. Rumoare totală!”, mai arată senatoarea.

Peste hotare, mai arată Diana Iovanovici-Șoșoacă, totul se pune pe hârtie și se refac granițele. ”Cândva românii vor înțelege că aceste două proiecte de legi au oprit trasarea granițelor în interiorul României și un act samavolnic ce se desfășura împotriva României și poporului român, la care luau parte și câțiva din vecinii și partenerii noștri. Cândva, când se vor desecretiza acte importante mai ales la nivel internațional, și se va înțelege cât de importante și unice sunt aceste două inițiative. Nu mai vorbim de importanța relevării minciunii celor care urlă Unire, dar de fapt ar face orice să o oprească. Iar în perspectiva alegerilor, aceste adevăruri sunt vitale, pentru a nu mai greși a nu știu câta oară la vot”.

Senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă acuză și Senatul că a oprit ședințele de declarații politice ”ca să nu mai pot să vorbesc și să rămână stenograme, dar oamenii aud prin alte modalități, iar astfel de interdicții staliniste denotă de fapt, în ce epocă de abuzuri și dictatură trăim și cât de mult contează cuvântul ce aduce adevărul, mai ales în Parlamentul României”.

De asemenea, observă ea, ”un Senator al României este amenințat cu moartea de marele stat ucrainean, condus de un dansator de striptease, o soroșistă se plimbă cerșind peste tot pentru îndatorarea poporului moldovean pe care să o dea ulterior ca piesă de schimb, se fac trilaterale aici, sub ochii noștri, politicienii noștri dau tot ce mai avem pe gratis marilor puteri europene, în timp ce o mână de oameni încearcă să salveze nu numai ce mai are România, dar și ceea ce a avut România cândva, pentru că adevărații naționaliști nu își lasă frații în urmă, mai ales când se înalță din ce în ce mai sus semnalul S.O.S ROMÂNIA!”.

Biroul de Presă

Partidul S.O.S. România

5 Aprilie 2023

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate