Deputat Laura Toader: Sănătatea nu poate fi finanţată mutând lipsurile dintr-un buzunar în altul. Situaţia financiară prezentată chiar de Ministerul Sănătăţii trebuie să provoace o dezbatere serioasă în Parlament
Ministerul Sănătăţii a anunţat recent un necesar suplimentar de 98 milioane lei pentru octombrie pentru UPU şi ambulanţă.
Ministerul a indicat că o parte a finanţării urmează să fie relocată din alte programe, inclusiv HIV/SIDA, securitate transfuzională şi Mama şi Copilul, afirmând că acestea nu vor mai avea finanţare în decembrie în urma măsurii respective.
Sănătatea nu poate fi finanţată mutând lipsurile dintr-un buzunar în altul.
Situaţia financiară prezentată chiar de Ministerul Sănătăţii trebuie să provoace o dezbatere serioasă în Parlament.
Când pentru funcţionarea unităţilor de primiri urgenţe şi a serviciilor de ambulanţă sunt necesare redistribuiri de fonduri din alte programe medicale, problema nu mai poate fi tratată ca o simplă operaţiune contabilă.
În spatele fiecărei linii bugetare există pacienţi.
Există copii.
Există bolnavi cronici.
Există oameni care depind de ambulanţă şi de unităţile de primiri urgenţe.
Nu contestăm necesitatea asigurării finanţării serviciilor de urgenţă.
Dimpotrivă: acestea trebuie finanţate integral şi predictibil.
Dar soluţia nu poate fi să acoperim permanent o gaură bugetară creând alta.
Sănătatea publică nu poate funcţiona de la o lună la alta, în funcţie de ce bani mai pot fi mutaţi dintr-un capitol bugetar în altul.
România are nevoie de o finanţare predictibilă a sistemului medical.
Are nevoie de investiţii, de personal, de medicamente şi materiale sanitare, dar mai ales de administrarea responsabilă a banului public.
Cerem viitorului Guvern să prezinte Parlamentului o evaluare completă a necesarului financiar al sistemului sanitar până la sfârşitul anului şi să explice cum vor fi asigurate fondurile pentru programele din care au fost operate redistribuiri.
Sănătatea nu poate fi administrată prin improvizaţie bugetară.
Iar medicii şi pacienţii nu trebuie transformaţi în victimele instabilităţii politice.
Într-o ţară normală, omul care sună la 112 trebuie să ştie că va exista o ambulanţă.
Pacientul care ajunge la urgenţă trebuie să ştie că sistemul poate să îl trateze.
Iar bolnavul inclus într-un program naţional trebuie să ştie că tratamentul său nu depinde de următoarea rectificare bugetară.
Aceasta trebuie să fie normalitatea. Nu excepţia.
