Acasă Comunicate de presăDeputat Mihai Țiu: Independenţa României – între jertfa trecutului şi responsabilitatea prezentului

Deputat Mihai Țiu: Independenţa României – între jertfa trecutului şi responsabilitatea prezentului

de Tudor Felea
0 comentarii 3 minute de lectură
A+A-
Reset

Deputat Mihai Țiu: Independenţa României – între jertfa trecutului şi responsabilitatea prezentului

Astăzi, 10 mai, cinstim unul dintre cele mai importante repere ale istoriei naţionale – Ziua Independenţei Naţionale a României.

O zi în care reafirmăm un principiu fundamental: dreptul României de a fi un stat unitar, suveran şi stăpân pe propriul destin.

Ziua de 10 mai 1866 a reprezentat momentul sosirii la Bucureşti a prinţului Carol, ales domnitor al României, iar la data de 10 mai 1877, România îşi proclama Independenţa de stat, rupând definitiv legăturile de subordonare faţă de Imperiul Otoman. În anul 1881, tot în ziua de 10 mai, a avut loc încoronarea lui Carol I ca primul Rege al României şi proclamarea oficială a Regatului României.

Acest parcurs istoric a consolidat definitiv statutul României ca stat suveran şi independent, marcând trecerea de la principat la regat şi afirmarea sa ca naţiune respectată şi recunoscută. Iar astăzi nu invocăm doar momente din trecut, ci fundamentul pe care s-a construit România de astăzi: un stat unitar, suveran şi demn, clădit prin jertfă, curaj şi voinţa unui popor de a-şi decide singur destinul.

La aproape un secol şi jumătate de la proclamarea independenţei, suntem din nou în faţa unei răscruci. România nu mai este ameninţată cu armele, dar este pusă la încercare prin presiuni, decizii greşite şi prin slăbirea încrederii cetăţenilor în propriul stat. Trăim într-un context naţional şi internaţional tensionat, în care fiecare decizie politică cântăreşte greu asupra viitorului.
De aceea, independenţa nu se apără astăzi prin declaraţii, ci prin fapte. Nu prin discursuri solemne, ci prin decizii corecte, curajoase şi orientate către cetăţean. Pentru că românii nu mai judecă vorbele, ci efectele acţiunilor acestora. Îi interesează dacă statul le protejează interesele, dacă le oferă siguranţă, dacă le garantează un viitor mai bun pentru familiile şi copiii lor.

Astăzi, avem obligaţia morală şi politică de a apăra ceea ce înaintaşii noştri au câştigat: un stat unitar şi suveran. Un stat care nu se clatină în faţa presiunilor externe şi nu îşi abandonează cetăţenii în faţa dificultăţilor interne. Unitatea naţională reprezintă condiţia de bază a supravieţuirii şi dezvoltării noastre ca naţiune.

De Ziua Independenţei Naţionale, nu este suficient doar să comemorăm trecutul. Este esenţial să decidem ce lăsăm moştenire generaţiilor care vin. Cred cu tărie că doar prin unitate şi loialitate faţă de interesul naţional vom putea depăşi încercările prezentului şi vom păstra vii marile câştiguri ale istoriei noastre.

Nu avem voie să fim mai mici decât istoria noastră. Avem datoria să demonstrăm că România este capabilă să rămână stăpână pe propriul destin. Că ştim să ne apărăm valorile, interesele şi identitatea. Independenţa naţională a României nu este un simbol, reprezintă astăzi o responsabilitate!

Trebuie să reafirmăm angajamentul de a construi un stat care îşi respectă cetăţenii şi nu pune pe ultimul loc interesele naţionale. România are nevoie de direcţie, de demnitate şi de un Guvern care pune ţara pe primul loc.

Cinste celor care au luptat pentru Independenţa României! Respect pentru cei care au construit statul român unitar şi suveran!

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români de pretutindeni!

Un popor unit nu poate fi învins!

https://cdep.ro/ords/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=30414

Partidul S.O.S. România
"Un popor unit nu poate fi învins" avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Acest website folosește cookies. Continuare folosirii site-ului implică acceptarea dvs. Vă veți putea răzgândi oricând, in viitor. Accept Detalii

Focus Mode