Deputat Sorin Oltenașu: România în care munca nu mai garantează un trai decent. Cât mai poate suporta omul de rând?
În România anului 2026, oamenii muncesc, plătesc taxe, îşi achită facturile şi încearcă să-şi întreţină familiile, dar, de la o lună la alta, constată că banii nu le mai ajung. Pentru tot mai mulţi români, traiul decent a devenit un lux, iar supravieţuirea de la un salariu la altul a ajuns o realitate cotidiană.
Nu vorbim despre percepţii sau nemulţumiri izolate, ci despre o problemă confirmată de cifre. Potrivit datelor publicate în octombrie 2026 de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex, o familie formată din doi adulţi şi doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai minim decent. Pentru un adult care locuieşte singur, necesarul este de 4.407 lei. În acelaşi timp, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 6,61% în septembrie, iar serviciile s-au scumpit cu peste 11%.
Aceste cifre trebuie privite dincolo de statistici. În spatele lor sunt părinţi care renunţă la propriile nevoi pentru a le asigura copiilor strictul necesar, pensionari care îşi împart pensia între medicamente şi alimente, tineri care nu îşi permit să îşi întemeieze o familie şi angajaţi care, deşi muncesc opt sau zece ore pe zi, ajung să numere fiecare leu până la următorul salariu.
Ce fel de economie construim atunci când omul care munceşte cinstit nu îşi mai poate permite o viaţă decentă?
Nu putem vorbi despre dezvoltare economică în timp ce puterea de cumpărare scade, nu putem vorbi despre prosperitate când familiile sunt obligate să elimine cheltuieli esenţiale şi nu putem pretinde că situaţia este sub control doar pentru că există indicatori economici favorabili prezentaţi în rapoarte oficiale.
Mai grav este că această presiune nu afectează doar prezentul, ci şi viitorul. Un om care îşi consumă toate veniturile pentru supravieţuire nu mai poate economisi, nu mai poate investi în educaţia copiilor, nu îşi poate permite să îşi construiască o locuinţă şi nu mai are siguranţa zilei de mâine. O societate în care oamenii trăiesc permanent cu teama facturilor şi a următoarei scumpiri este o societate vulnerabilă.
Consider că este momentul ca deciziile economice să fie evaluate şi prin prisma efectelor reale asupra populaţiei. Sunt necesare măsuri concrete pentru protejarea puterii de cumpărare, susţinerea veniturilor mici şi medii, controlul practicilor comerciale abuzive şi reducerea presiunii fiscale asupra celor care muncesc şi produc.
Statul nu trebuie să le ceară permanent cetăţenilor sacrificii, fără să le ofere în schimb siguranţă, predictibilitate şi perspective. Responsabilitatea guvernării nu se măsoară doar în încasări bugetare şi indicatori macroeconomici, ci şi în capacitatea oamenilor de a trăi decent din veniturile pe care le obţin prin muncă.
Românii nu cer privilegii. Cer să nu mai fie nevoiţi să aleagă între plata facturilor, cumpărarea alimentelor şi accesul la servicii medicale. Cer respect pentru munca lor şi dreptul la o viaţă demnă.
O ţară nu este puternică atunci când statul încasează mai mult, ci atunci când cetăţenii săi o duc mai bine. Iar dacă munca nu mai poate asigura un trai decent, atunci problema nu este la oamenii care muncesc, ci la modul în care este administrată ţara.
