
Deputat Sorin Oltenașu: Sărbătorirea Zilei Dobrogei – simbol al unităţii şi identităţii româneşti
Ziua de 14 noiembrie marchează unul dintre cele mai importante momente din istoria naţională – revenirea Dobrogei la patria-mamă, în urma Războiului de Independenţă din 1877-1878. Este o zi de profundă semnificaţie istorică şi identitară, în care celebrăm nu doar o provincie, ci spiritul de unitate, demnitate şi sacrificiu care a definit poporul român de-a lungul veacurilor.
Dobrogea, spaţiu al diversităţii şi al convieţuirii paşnice între oameni, culturi şi religii, rămâne un exemplu de echilibru şi armonie, dar şi o regiune cu un potenţial economic, turistic şi cultural deosebit, ce trebuie susţinut şi valorificat în beneficiul cetăţenilor săi.

Cu prilejul Zilei Dobrogei, Partidul S.O.S. Romania, are onoarea de a fi reprezentat prin doi parlamentari, doamna deputat Toader Laura si domnul deputat Oltenaşu Sorin. Aceştia vor participa la manifestările dedicate acestei sărbători organizate la Tulcea, unde vor fi celebrate tradiţiile, istoria şi valorile acestei regiuni emblematice. Evenimentele culturale, educaţionale şi artistice prilejuite de această zi aduc un omagiu tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea şi păstrarea identităţii dobrogene.
Într-o perioadă în care identitatea şi valorile naţionale au nevoie de repere autentice, Ziua Dobrogei ne aminteşte de forţa unităţii şi de datoria noastră de a preţui fiecare colţ al României.
La mulţi ani, Dobrogea! La mulţi ani, români!
https://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=29314



