duminică, aprilie 28, 2024
Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
duminică, aprilie 28, 2024
duminică, aprilie 28, 2024

Diana Iovanovici-Șoșoacă, singura care a luat atitudine în Parlament în fața derapajului UDMR la ședința solemnă închinată Marii Uniri

by S.O.S. România
1,6K Vizualizări

Ședința ”solemnă” la Parlament, ținută la 3 zile după celebrarea Marii Uniri, a fost un pseudoeveniment bizar care a arătat trădarea, dezinteresul și demagogia politicienilor. Fără ca șeful statului și premierul să fie prezenți, la tribuna parlamentului s-au perindat rostitori ai unor mesaje politicianiste, în timp ce colegii lor din sala jumătate goală aveau alte activități, fără a-i asculta.
De departe însă, cele mai grave afirmații au fost cele ale reprezentantului UDMR, respectiv că de la 1 Decembrie 1918, ”maghiarii au devenit din majoritari, minoritari”. Aflată în sală, senatorul Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele S.O.S. România a fost singurul parlamentar care a luat atitudine, spunând că aceste afirmații, rostite sau tolerate reprezintă un act de înaltă trădare comis de aleșii țării.
În ”ședința” solemnă, luările de cuvânt s-au referit mai degrabă la ținte electorale imediate, cu spatele la nevoile și lipsurile românilor. Participanții la ședință au asistat impasibili la denigrarea României, chiar de ziua ei, de către parlamentari plătiți din banii acestei țări. Parlamentarii neafiliați nu au fost lăsați să ia cuvântul.
”Quo Vadis, Domine?” (Încotro, Doamne?) s-a întrebat Diana Iovanovici-Șoșoacă, constatând că interesul național a fost abandonat și trădat în fața intereselor obscure unei clase politice desprinsă de realitatea românilor.
Complicitatea și alianțele toxice ale multor partide au sărăcit România și necinstesc jertfa înaintașilor.
Singurul parlamentar care face opoziție adevărată, Diana Iovanovici-Șoșoacă, atrage atenția că România e în pericol de disoluție și cheamă cetățenii să îi sancționeze pe cei care fac asta.

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate