Acasă Comunicate de presăTroița de la Tâncăbești – Nu pot ei distruge cât putem noi construi!

Troița de la Tâncăbești – Nu pot ei distruge cât putem noi construi!

de Tudor Felea
0 comentarii 2 minute de lectură
A+A-
Reset

COMUNICAT DE PRESĂ

Nu pot ei distruge cât putem noi construi!

Troița de la Tâncăbești distrusă de barbari, va renaște prin unitatea naționaliștilor români

Partidul S.O.S. România face un apel istoric către toți naționaliștii români, către toți cei care simt românește și își iubesc credința și neamul: a sosit momentul să ne unim pentru a ridica din nou troița de la Tâncăbești!

Vandalizarea troiței, tăiată cu drujba ca într-un ritual al urii, nu este doar o lovitură dată lemnului și crucii, ci o lovitură dată României însăși. Este o sfidare directă la adresa creștinilor, a martirilor noștri și a tuturor celor care își cinstesc istoria. Au intrat cu bocancii în memoria noastră istorică, au pus mâna pe drujbă ca să taie ceea ce acest popor are sfânt.

Dar românii nu se lasă călcați în picioare. Nu ne intimidează, ci, din contrǎ, se mobilizează. În timp ce demonii aflați la putere demonizează oameni pentru că spun o rugăciune, adevărații agresori taie troițe fără să fie deranjați măcar cu o întrebare. Aceasta este dublul standard al celor care pozează în moraliști. Ei seamănă ură, iar noi vom semăna solidaritate.

S.O.S. România anunță oficial reconstrucția troiței de la Tâncăbești.

Dar nu o vom ridica singuri. O vom ridica împreună cu toți naționaliștii români, din toate zonele țării, din toate taberele și din toate generațiile. Pentru că troița nu aparține unui partid, ci unui neam întreg. Facem apel la toate grupurile patriotice, la toți voluntarii, la toți preoții, meșterii, tinerii și seniorii care simt chemarea datoriei sfinte: veniți alături de noi pentru a reconstrui troița!

Să arătăm lumii că România adevărată nu stă în genunchi. Să arătăm că simbolurile noastre nu pot fi distruse. Să arătăm că, atunci când lovesc în credința noastră, răspunsul nu este frica, ci solidaritatea. Nu ne batem pentru politică. Ne batem pentru respectul datorat morților noștri, pentru cruce, pentru identitate, pentru ceea ce suntem ca popor.

Chemați-vă prietenii! Anunțați comunitățile! Implicați-vă direct! Vom demonstra că românii știu să se ridice de fiecare dată când demonii încearcă să le calce în picioare credința.

A venit vremea să arătăm că nu pot ei dărâma cât putem noi construi. A venit vremea să arătăm că troița de la Tâncăbești nu va dispărea, ci va renaște mai puternică, așa cum renaște mereu sufletul românului în fața nedreptății.
Să ne unim! Să ridicăm troița!

Să dovedim că memoria acestui neam nu poate fi călcată în picioare!

Biroul de presă al Partidului S.O.S. România

Partidul S.O.S. România
"Un popor unit nu poate fi învins" avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Șoșoacă

Acest website folosește cookies. Continuare folosirii site-ului implică acceptarea dvs. Vă veți putea răzgândi oricând, in viitor. Accept Detalii

Focus Mode