Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
miercuri, mai 29, 2024

Costurile vieții versus costurile campaniei electorale

by S.O.S. România
621 Vizualizări

În timp ce majoritatea românilor trăiesc sub pragul sărăciei, își taie copacii din curți să își mai facă un foc în sobă, foc pe care îl interzic guvernanții, sunt amendați că își mai cresc o vietate în bătătură, li se interzice producerea de țuică și de orice în propria ogradă, li se interzice și să respire fără să plătească o taxă pe carbonul emis și respirat, partidele PSD, PNL, USR, UDMR, AUR, partide parlamentare, jonglează cu zeci de milioane de euro fiecare aruncați numai pe propagandă mincinoasă la latrinele tv și social media. 

Partidele au cheltuit pe Facebook peste trei milioane lei prin pagini oficiale sau ale membrilor/candidaților/aleșilor de la nivel local sau central. Pe lângă aceste cheltuieli, prin Facebook s-au promovat de aproape încă 600 mii de lei publicații online, organizații neguvernamentale sau alte entități, prin reclame marcate ca politice/electorale/sociale. Peste 75% din bani (2,4 mil) au fost cheltuiți de către USR, PNL (câte 700 mii lei), PSD (650 mii lei) și AUR (325 mii lei). La USR, PSD și AUR paginile liderilor au fost printre cele care au înregistrat cele mai mari cheltuieli.

Partidele politice au cheltuit pe Google aproximativ 600.000 lei. Jumătate din bani au fost cheltuiți de PSD, iar aproape 40% de USR. Cea mai mare parte din cheltuieli au fost legate de advertiseri care au promovat partidul în sine; cazurile în care advertiser-ul e o persoană sunt mai puține. Partidele politice din România au primit în ultimii trei ani peste 140 de milioane de euro (700 de milioane de lei) de la bugetul de stat. Un sfert din această sumă a rămas necheltuită și ar putea face diferența în 2024 – an cu patru runde de alegeri. În ultimii patru ani, au primit subvenții de la bugetul public PSD, PNL, USR, AUR, Pro România și PMP.

Din banii cheltuiți, cei mai mulți – peste jumătate – au fost investiți deja în „presă și propagandă”, arată rapoartele Autorității Electorale Permanente (AEP), instituția care monitorizează subvențiile primite de partide.

În perioada 2020-2023, PSD a primit aproape 277,5 milioane de lei (55,5 milioane de euro). 151,7 milioane de lei (30,5 milioane euro) din această sumă au fost cheltuite pentru presă și propagandă. Adică 65%.

PNL, din cele 235 de milioane de lei (47 milioane euro) primite de la buget, au cheltuit 161,5 milioane de lei (32,3 milioane de euro). Ca și în cazul social democraților, cei mai mulți bani s-au dus pe presă și propagandă – 106,8 milioane de lei (21,36 milioane de euro). Procentual, este cea mai mare investiție, dintre toate partidele. Aproape 67%.

Între 2021 și 2023, partidul condus de Cătălin Drulă a primit, de la bugetul de stat, peste 122 de milioane de lei (24,4 milioane euro).

Un sfert din cele 88 de milioane cheltuite în acești trei ani, adică puțin peste 20 de milioane de lei (4 milioane de euro), au fost investite în presă și propagandă.

În acest timp, Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna martie până la 2,6%, de la un nivel 2,8% în februarie şi unul de 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a treia lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite Agerpres.

Guvernul vine cu modificări populiste, promovate prin OUG uri, modificări care sunt impuse de alegeri, pentru că sunt modificările, modificărilor făcute de PSD, PNL, UDMR  prin care au crescut prețurile vertiginos. Degeaba vii cu reducere acum, când creșterea prețurilor ți se datorează în totalitate, deși i-am avertizat pe toți că se va ajunge în colaps. 

Anul trecut, prim-ministrul României, șmecherașul PSD, promitea că nu se va mări nicio taxă, nici un impozit, nici un preț. Bașca a mai promis că anulează și pensiile speciale. Și, ce să vezi? Au crescut toate cu 300%, iar la anul totul se va majora cu 500%. Iar pensiile speciale nu au fost anulate, deși am avertizat în acest sens.

Dar, tot atunci, domnul premier a anunțat că va demisiona dacă nu va reuși să anuleze pensiile speciale. Nu le-a anulat și nici nu a demisionat. E bine să stai pe banii fraierilor care te întrețin. Iar de curând, PSD și PNL au reînceput mita electorală, prosteala electorală, împărțirea celebrului litru de ulei, kg de zahar, făină și plicul cu bani la voturi.

Dacă acest popor nu va înțelege că  mita electorală înseamnă uciderea viitorului copiilor noștri, înseamnă că ne merităm soarta și șansele să ne mai revenim, sunt nule. Prin tot acest comportament al unora dintre semenii noștri, s-a săvârșit cel mai mare act de trădare a nației, pentru că pentru câteva kg de alimente care nu țin nici măcar o săptămână, s-a ucis viitorul copiilor noștri. Au fost alungați din țară și depopulată România. Nimeni nu ne putea face mai mult rău decât noi înșine.

În timp ce oamenii mor de foame și stau în frig în  case, cei care le mai au, politicienii de la putere nu fac altceva decât să cheltuie banul public pentru a-și face reclamă la actele de trădare și de subminare a economiei naționale. Oare poporul nu vede? Oare cât mai suportă? 

Îmi este din ce în ce mai clar că ideea unui canal Dunăre București este din ce în ce mai viabilă, iar achiziționarea de târnăcoape și supunerea actualei clase politice la muncă fizică, este cea mai viabilă soluție pentru curățarea morală a politicii românești. Cu o singură condiție: poporul român să iasă la vot într-o majoritate covârșitoare, de peste 70%, și să voteze Partidul S.O.S. România și Diana Iovanovici-Șoșoacă. Cu târnăcopul ne schimbăm norocul!

Declaraţie politică în Senatul României

Senator Av. Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ

Președintele Partidului S.O.S. România

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate