sâmbătă, aprilie 27, 2024
Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
sâmbătă, aprilie 27, 2024
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Partidul S.O.S. România, în sprijinul antreprenorilor români și al mediulului economic naţional românesc

by S.O.S. România
462 Vizualizări

Începând cu data de 1 ianuarie 2024 se va realiza implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura. Din păcate, sistemul e-Factura va bulversa mediul economic românesc, deoarece implementarea acestuia nu a fost pregatită corespunzător.

În fapt, începând din data de 1 ianuarie 2024, toți agenții economici din România (P.F.A., S.R.L., S.A.) au obligația să emită facturi între firmele românești doar raportat la sistemul național e-Factura.

Sistemul național e-Factura nu presupune doar strict emiterea facturilor în format electronic, ci presupune şi generarea unui fișier care conține informațiile din factură și care se transmite la ANAF, prin intermediul contului din Spațiul Privat Virtual (SPV).

Acțiunile de informare referitoare la obligativitatea acestui sistem e-Factura au fost absolut modice, cu rezultate absolut minime, deoarece practic nu se cunosc detalii suficiente despre acest sistem obligatoriu.

Aplicarea forțată a sistemului național e-Factura va crea dificultăți majore pentru întregul mediu economic românesc. Astfel, comercianți care emit zilnic sute/mii de facturi vor avea de încărcat zilnic pe portal mii de documente. De asemenea, o categorie foarte importantă de agenți economici care operează în special în mediul rural, vor avea reale dificultăți să se înregistreze în SPV și să emită facturi prin acest sistem e-Factura.

În plus, există riscul real ca platforma electronică să nu funcționeze corespunzător (luând în considerare exemplele anterioare când soft-urile instituțiilor au funcționat defectuos) și, astfel, există riscul real ca această acțiune să ridice foarte mari dificultăți pentru toți agenții economici de bună-credință.

În acest context, Partidul S.O.S. România solicită amânarea termenului de intrare în vigoare a obligativității utilizării sistemului național e-Factura până la data de 1 ianuarie 2025, astfel încât implementarea acestui sistem să fie prezentată detaliat agenților economici.

Partidul S.O.S. România solicită reprezentanților Ministerului de Finanțe și ANAF-ului să organizeze – pe parcursul anului 2024 – campanii directe de informare (inclusiv prin discuții directe cu toti contribuabilii interesați), iar apoi – pentru o perioadă de minim șase luni – sistemul național e-Factura să funcționeze în paralel cu sistemul clasic actual de facturare (pentru a se obișnui toți contribuabilii, fără a se aplica nici un fel de amenzi / penalizări în această perioadă).

Partidul S.O.S. România nu este împotriva tuturor acțiunilor și principiilor de digitalizare, însă susține ferm faptul că digitalizarea trebuie realizată in sprijinul și folosul fiecărui român si fiecărui agent economic național și nu trebuie să reprezinte un proces care să îngreuneze activitatea efectivă practică și să pună românii de bună-credință în situații imposibil de gestionat.

De asemenea, Partidul S.O.S. România solicită autorităților responsabile să adopte măsuri de stimulare a dezvoltării mediului economic național și nu doar măsuri prin care se impun obligații și restricții, respectiv măsuri similare sistemului național e-Factura care vor crea dificultăți financiare și tehnologice, precum și blocări în sistem, și vor genera costuri suplimentare pentru fiecare agent economic (mai ales în contextul actual în care economia României parcurge o perioadă foarte dificilă) și care vor duce la amenzi ce vor falimenta mediul economic, în special cel de subzistență (afaceri de familie, etc).

Preşedintele Departamentului pentru Coordonarea Programului de Guvernare S.O.S. România

Ec. Ing.  Victor Caţavei

Data: 19.12.2023

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate