Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
sâmbătă, iunie 22, 2024

Reacție la ancheta IGPR privind întâlnirea mea cu polițistul Valer Kovacs

by S.O.S. România
2,2K Vizualizări

În data de 30 mai m-am întâlnit cu polițistul Valer Kovacs în calitatea mea de senator al României, calitate pe care nu mi-o poate anula nici o candidatură. În calitate de senator al României, purtător al autorității de stat și de reprezentant al românilor, precum și de membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat, am luat act în timpul conversației cu polițistul Valer Kovacs despre abuzurile la care acesta este supus sistematic de către MAI pentru că, în îndeplinirea misiunii sale, el a ales să fie de partea românilor, așa cum prevede legea, iar nu împotriva acestora, așa cum i se cere de către conducerea MAI.

Chiar și ancheta pe care a pornit-o IGPR este tot un abuz împotriva lui Valer Kovacs pentru că de mult timp oficialii din MAI încearcă să scape de acest polițist exemplar care nu s-a ascuns în spatele uniformei, nici nu a acoperit problemele din sistem, dimpotrivă, el este unul dintre cei care le-au adus la cunoștința publicului pentru a-și face datoria față de poporul român, le-a remarcat și le-a menționat în rapoarte trimise conducerii MAI. 

În articolul 26 din legea 96/2006  se menționează că, pe durata exercitării mandatului,   deputații și senatorii sunt purtători ai autorității publice de stat.  Cu această autoritate investită de către poporul român și de către Constituția României am avut mult discutata întâlnire oficială cu domnul Valer Kovacs.

Evident că am vrut să văd care sunt condițiile în care lucrează un polițist de la rutieră, mai ales un polițist abuzat continuu de către statul român.  Nu am participat la această întâlnire în calitate de candidat și nu s-a discutat despre candidatura mea la niciuna dintre funcții. S-a discutat exclusiv despre poziția polițistului abuzat de sistem pentru că vrea să fie alături de oameni și nu împotriva lor, așa cum se comandă de la minister. Eu însămi sunt unul dintre românii abuzați de Ministerul Afacerilor Interne, deși sunt senator al României.   

Încercarea autorităților de a-l da afară pe domnul Valer Kovacs nu va face decât să-l propulseze în cele mai înalte funcții din stat odată cu schimbarea puterii de la București, și îmi dau din ce în ce mai mult seama că un polițist ca Valer Kovacs ar trebui să fie ministru de Interne.

Având în vedere abuzurile exercitate asupra acestui polițist, voi sesiza organismele internaționale încă o dată, anunțând că România se află într-o dictatură unde adevărul este interzis. 

În ceea ce privește clipul muzical invocat de mass media, acela nu a fost făcut de mine, nu este un clip de campanie electorală, iar melodia nu este melodie electorală. Este o melodie făcută de o cântăreață de muzică trap, cu inflexiuni balcanice, care a prins foarte mult la public, iar invitația dânsei de a fi prezentă câteva secunde în finalul clipului m-a onorat pentru că eu sunt alături de tinerii din România. 

Cât despre clipul cu motocicleta difuzat în mediul online, acesta face parte din campania Ministerului Afacerilor Interne pentru Ziua porților deschise și a fost un clip de promovare a Poliției Române pentru a-i mulțumi Poliției Române care este alături de poporul român, clip menit a îmbunătăți imaginea Poliției Române care la acest moment este urâtă visceral de către poporul român, motiv pentru care am dorit să schimb un pic opinia publică în favoarea polițiștilor pentru că avem și polițiști buni, dovadă stând întâlnirile mele atât cu poliția locală, cât și cu poliția națională, în timpul cărora polițiștii au spus răspicat și în direct: ” Vă iubim doamna Șoșoacă”.

Acest clip fost un răspuns și o întoarcere a iubirii pe care mi-au transmis-o polițiștii, precum și o invitație către tineri de a merge la Ziua porților deschise a MAI pentru a se sui pe aceste motoare și a-și pune casca, iar în felul acesta, în viitor, poate o să avem polițiști asumați care să nu mai fie abuzați de sistem.

Mulțumim Poliției Române pentru sprijin și pentru faptul că cei mai mulți polițiști o iubesc pe Diana Șoșoacă. 

Senator Av. Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ

Președintele Partidului S.O.S. România

31.05.2024

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate