miercuri, aprilie 24, 2024
Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
miercuri, aprilie 24, 2024
miercuri, aprilie 24, 2024

România nu are nici o altă obligație în urma deciziei CEDO decât să își apere și mai cu tărie tradițiile și valorile creștine

by S.O.S. România
649 Vizualizări

Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la faptul că România ar fi încălcat articolul 8 din Convenţie nu obligă România nici să își schimbe legislația, nici să accepte în vreo formă ”căsătoriile” între persoane de același sex. Aceasta este doar dezinformarea promovată de asociațiile gay care au atacat România la CEDO exact în acest scop: pentru a face presiuni asupra Parlamentului României să adopte o legislație care să instituie ”căsătoriile” între persoane de același sex. Dar Parlamentul României nu are nici o obligație în acest sens, iar România este suverană din acest punct de vedere, având dreptul și chiar obligația de a-și apăra valorile proprii, creștine, și de a respinge orice încercare de presiune în direcția contrarie.

Felul în care a fost prezentată această decizie a CEDO, ca o mare victorie a asociațiilor gay și ca o ”obligație” pentru România de a-și schimba legislația, reprezintă o gravă inducere în eroare. România nu este obligată la nimic, iar cei care au făcut sesizarea la CEDO nici nu au primit compensații financiare, ca dovadă că nu s-a considerat că au avut de suferit, și oricum, tot demersul lor a fost din start o provocare menită să pună România într-o lumină proastă și să impună agenda gay împotriva tradiției și valorilor românești.

Această acțiune la CEDO este o altă manevră murdară a mișcării globaliste de a susține ”căsătoriile” între persoane de același sex, mișcare ce investește sume imense de bani și care face lobby politic pentru anormalitate! Le transmit pe această cale tuturor lobbiștilor gay și organizațiilor care sunt în spatele acestor atacuri la normalitate: NU ACCEPT!

NU ACCEPT folosirea acestei arme mizerabile împotriva majorității și a normalității, folosirea haosului și a distrugerii familiei pentru a instaura o nouă ordine mondială, așa cum s-a întâmplat în țările unde s-a acceptat ”căsătoria” între gay. În aceste state, aceleași asociații care se plângeau de ”discriminare” dau acum în judecată preoții și vandalizează bisericile care nu acceptă aceste așa zise ”căsătorii”. Ideologii gay nu se opresc până nu distrug tot ceea ce este firesc, iar în cauză nu sunt drepturile lor, ci folosirea acestor ”căsătorii” anormale împotriva majorității, pentru a discredita legile lăsate de divin.

Suntem martorii unei lupte, finanțate din greu, împotriva structurii sociale a normalității care este dușmanul noii ordini mondiale. Ideologii gay sunt oameni care nu muncesc, care nu au altă treabă și care sunt plătiți să facă hârtii, procese și documente prin asociațiile lor ca să pună presiune asupra unei țări creștine pentru a schimba legislația.

Denunț cu această ocazie acest mecanism uriaș de lobby care face rău Europei și întregii lumi, impunând o legislație care nu are nici o legătură cu realitatea socială. Acești oameni sunt susținuți financiar pentru a impune anormalitatea, iar politicienii slugarnici din România au cedat acestor presiuni, astfel încât s-a ajuns ca statul român să susțină financiar operații de schimbare de sex din taxele românilor, în timp ce pentru oamenii bolnavi nu există bani.

Este timpul ca România să își apere identitatea și tradiția și să refuze să se lase hărțuită de niște neaveniți care și-au pus sexul lor în centrul lumii și care își imaginează că lumea nu mai are alte probleme și griji decât obsesiile lor sexuale perverse. România are probleme cu educația, România se află în faliment, România se află la marginea războiului și a prăpastiei sociale și economice, acestea sunt urgențele României, iar nu fanteziile erotice și obsesiile pornografice ale unor anti-români!

Senator av. Diana Iovanovici-Şoşoacă

Președintele Partidului S.O.S. România

24 Mai 2023

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate