Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
miercuri, mai 29, 2024

Spitalul Sf. Pantelimon și moartea din spitalele din România

by S.O.S. România
66 Vizualizări

Problema spitalelor din România este una extrem de gravă și v-am adus-o la cunoștință și eu prin multe interpelări, dar și în audiență. Din păcate sunteți total neimplicat și nu vă interesează să acționați în avantajul românilor, cel puțin în cadrul audienței solicitate de mine, ați ridicat din umeri și mi-ați comunicat că nu este problema dvs., ci a primăriilor. Și atunci mă întreb de ce mai stați în funcția de ministru al sănătății?

Scandalul monstru în care este implicat Spitalul Sf. Pantelimon din București, acolo unde în decurs de patru zile și-au pierdut viața 17 pacienți, este departe de a se fi încheiat. Și nu este singurul spital în care sunt astfel de probleme, peste tot în spitalele din România moartea se plimbă prin saloane și mai ales la ATI. 

Reprezentanții asociațiilor de pacienți spun că indiferent de vinovați, mulți români vor privi de acum încolo spitalul public ca pe o morgă. Și au dreptate, deși știu că nici măcar asta nu vă interesează. S-a întâmplat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon din București, acolo unde medicii sunt acuzați că nu ar fi administrat pacienților dozele complete de tratament. Concret, este vorba despre noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați. Managerul spitalului a fost sesizat în scris de directoarea de îngrijiri medicale cu privire la cele 17 decese. Aceasta, la rândul ei, fusese anunțată de fosta șefă ATI care s-ar afla în conflict cu conducerea actuală a secției. Mai multe anchete se află în acest moment în desfășurare și se analizează inclusiv intenția de răzbunare a femeii. Indiferent de dorința de răzbunare sau nu, decesul a 17 persoane în 4 zile este o cifră imensă și denotă incapacitatea sistemului medical din România de a face față tuturor presiunilor și adaptării evoluției medicinei la nivelul mondial.

Uimitor este că toți vă ascundeți în spatele unei așa-zise dușmănii cu cea care a făcut denunțul și culmea, șefa secției menționează că numărul morților nu este mare, căci mor și câte 9 persoane pe zi. Adică, cei care intră la ATI nu au practic nicio șansă și deci, de ce le-ați mai da medicamente, tratamente? Vă place să gândim și noi în aceiași parametrii? Exact așa sună și ceea ce spuneți dvs. toți, în loc să vă asumați și să răspundeți, indiferent că vă convine sau nu.

De fapt, din anul 2020, anul marii minciuni plandemice pe care ne-ați băgat-o pe gât, încercând să ne prostiți, mai ales dvs, fost reprezentant al României la OMS, o organizație teroristă condusă de toți infractorii și incapabilii,  care au ucis cu sânge rece oameni în toată lumea, au ieșit la iveală morții de la ATI, odată ce ajungeau acolo, oamenii nu mai aveau nicio șansă. Acum nu mai avem plandemie, dar, ce să vezi, mor câte 9 oameni pe zi, iar 17 oameni în 4 zile, e chiar puțin după câte spune șefa secției, și este normal să ne întrebăm dacă mai aveți suflet sau pentru dvs., unii dintre medici, nu suntem decât niște obiecte și numere într-o statistică? Dacă ar fi copiii dvs., părinții dvs., tot așa ați vorbi despre ei? 

Au apărut rudele unora dintre persoanele decedate care au menționat amănunte cumplite, terifiante, acestea depunând și plângeri penale. Și vă întreb, chiar nu contează ce spun oamenii? Chiar nu sunteți în stare să vă exercitați atribuțiile și să faceți acest sistem sanitar să funcționeze, și să puneți în centrul interesului OMUL?

Cum este posibil să nu avem bani de medicamente, iar tratamentele să fie înjumătățite? Dar unde sunt banii de la asigurările de sănătate, când știm foarte clar că bugetul sănătății este o gaură neagră a României? Cum este posibil ca la spitalele de stat să nu avem nici servicii, nici tratamente, nici personal, nici medicamente, dar trimitem pacienții la privat unde au de toate și Casa de asigurări de sănătate decontează toate serviciile? Adică statul ce are? Că doar de aici au plecat toți către privat? Adică la privat se poate, la stat nu!

Cum este posibil să puneți medicii în situația în care să aleagă între cine trăiește și cine moare? Aici discutăm inclusiv de etică medicală. Mai cunoaște cineva din minister conceptul? 

Care sunt politicile sanitare pe care le aveți în vedere și sunt aplicate?  Care sunt protocoalele medicale pe care medicii de la ATI Sf. Pantelimon le-au încălcat și care sunt motivele?

Câte persoane mor zilnic la ATI în spitalele din România și care este numărul de internați la ATI zilnic? Câți mor și câți scapă?

Care este situația infecțiilor nosocomiale în Spitalul Sf. Pantelimon? Câte controale ați dispus de când sunteți ministru cu privire la infecțiile nosocomiale în spitalele din România?

Câte corpuri de control ați trimis de când sunteți ministru la spitalele din România? 

Vă solicit o statistică defalcată pe fiecare oraș și cu rezultatele pe fiecare spital pentru tot ce v-am solicitat.

Vă solicit de urgență corp control la Spitalul Sf. Pantelimon și controlul contractelor pentru procurarea de medicamente, aplicarea protocoalelor, control la CNAS raportat la situația creată prin lipsa de medicamente, dacă nu au existat finanțe care este motivul etc?

Vă solicit anchetă a Ministerului care să se deruleze în paralel cu a organelor judiciare, pentru că este inacceptabil ce se întâmplă în acest sistem, decelarea problemelor și soluțiilor, pentru că nu putem să așteptăm finalizarea anchetelor, să moară oameni și nimeni să nu ia nicio măsură pentru a opri astfel de dezastre să se întâmple. 

Vă solicit să îmi comunicați de urgență soluțiile găsite, modul și termenul de implementare a acestora.

Interpelare adresată ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila

Senator Av. Diana IOVANOVICI-ŞOŞOACĂ

Președintele Partidului S.O.S. România

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate