miercuri, martie 27, 2024
Sentor Diana Iovanovici Sosoaca
,,Un popor unit nu poate fi învins!"
Senator - Diana Iovanovici Șoșoacă
miercuri, martie 27, 2024
miercuri, martie 27, 2024

Senatorul Diana Iovanovici-Șoșoacă: UDMR trebuie scos în afara legii

by S.O.S. România
1,K Vizualizări

UDMR trebuie scos în afara legii

În ultimele săptămâni, ca urmare a luărilor mele de poziție, atât pe plan intern, cât și internațional, au început să apară palid și în presa românească articole, obligate să apară din cauza analizelor și articolelor internaționale, cu privire la mișcările politice ce au loc ca urmare a războiului din Ucraina, și a intereselor urmărite de multe țări, ajungându-se la concluzia că Ucraina nu va mai exista ca stat după terminarea războiului.

Până și cei mai mari contestatari ai subsemnatei au fost nevoiți să recunoască  faptul că cererea de blocare a importurilor de cereale din Ucraina, este o idee a subsemnatei, pe care a preluat-o PSD-ul în urma sondării populației, de unde a reieșit o vădită nemulțumire a acesteia, pierderea a multor susținători PSD prin avantajele nelimitate create Ucrainei, în detrimentul României. Mai mult, statele vecine României, dar și Polonia și Slovacia au luat atitudine și au interzis inclusiv tranzitarea teritoriilor lor cu cereale din Ucraina. S-au descoperit pesticide interzise în UE, importuri cu acte false, ceea ce a dus la o mișcare împotriva cerealelor din Ucraina.

Ca întotdeauna, România a fost prinsă pe picior greșit, întârziată în reacție, fără pic de demnitate și verticalitate a celor care o conduc, astfel că principalul partid de guvernare, PSD, a fost nevoit să preia ideea subsemnatei, ca și când i-ar aparține, și, ca și când nu ar fi la guvernare și  nu ei ar decide, au început să ceară Guvernului aplicarea de taxe vamale transportului de cereale din Ucraina, dar și interzicerea desfacerii cerealelor ucrainene pe piața românească. Deci, ei înșiși își cer lor personal să facă aceste demersuri. Este de noaptea minții. Oare câtă lume mai poate fi indusă în eroare? Nu mai vorbim că această copiere a demersurilor subsemnatei se înscrie în sfera plagiatelor, dar aceasta este o condiție sine qua non pentru a te afla în fruntea țării.

Între timp, din ce în ce mai multe personalități, mai mult sau mai puțin politice, au început să își reconsidere atitudinea și să ceară unirea cu Republica Moldova, dar și recuperarea teritoriilor din Ucraina care au aparținut istoric și faptic și juridic României. După ce am fost acuzată de putinism, pentru că văd interesul exclusiv al țării mele, ne-am trezit cu o avalanșă de declarații în același sens cu al subsemnatei, ca urmare a atitudinii altor state europene care cer aceleași drepturi ca și noi.

La aceste fapte s-a adăugat și impertinența președintei Ungariei, Katalin Novak, care a încercat să provoace românii să o atace, încălcând protocolul vizitei, punând în dificultate întregul sistem de pază și protecție, instigând românii aflați în Carei care i-au adus aminte stimabilei că se află pe pământ românesc, încercând să îi provoace să acționeze ilegal, să creeze o ambuscadă, eventual să îi provoace la acțiuni violente, care i-ar fi servit ca o mănușă pentru a ataca România și a provoca un scandal internațional. Slugile de la București nu au luat nicio atitudine. Primarul din Carei nu a purtat tricolorul românesc, iar stimabila impertinentă nu a fost admonestată în nici un mod de statul român pentru comportamentul iredentist și vădit împotriva României și poporului român. Dar doamna a fost primită exact cum merita, nu la nivel de președinte, ci la nivel de primar, că doar atât poate să se ridice, având în vedere comportamentul irațional, neobrăzat, periculos și instigator pe care l-a avut. Noroc că românii au reacționat cu bun-simț ca întotdeauna, iar penibilul i-a aparținut stimabilei. Nu cred ca un astfel de comportament ar trebui acceptat de statul vecin ungar, mai ales că noi am avut atâta deschidere față de pretențiile acestora, cum nu a avut nici un alt stat în care există etnie maghiară. Un pic de bun-simț nu v-ar strica, doamnă Novak.

Am atras atenţia printr-un comunicat de presă, care a fost refuzat de Senat să îl publice oficial, cenzura fiind la cel mai înalt nivel, că am avertizat în nenumărate rânduri asupra pericolului împărţirii României în bucăţi şi a dezmembrării ţării pe zone de influenţă străine, iar Ungaria confirmă din nou acest pericol. 

Nu a fost destul că preşedintele Ungariei Katalin Novak a inaugurat o statuie maghiară pe 12 aprilie la Carei, postulând astfel printr-un gest simbolic suveranitatea Ungariei asupra Transilvaniei, în tăcerea asurzitoare şi complice a autorităţilor de la Bucureşti. Iată că pretenţiile ilegale şi nejustificate istoric ale Ungariei asupra Transilvaniei au ajuns subiect de dezbatere publică la  televiziunea HIR TV, unde Zoltán Kiszelly, directorul Centrului pentru Analiză Politică al Fundației Szazadveg, a lansat inepţia provocatoare că ‘Peninsula Crimeea este o chestiune simbolică pentru Putin cum este Transilvania pentru noi’ ”

Am explicat faptul că, în primul rând, comparaţia între Crimeea şi Transilvania este o aberaţie istorică. Ceea ce uită intenţionat iredentiştii maghiari este că Ungaria a fost stat agresor al românilor din Transilvania care aveau forme de organizare statală şi o prezenţă milenară în Transilvania cu mult înainte de venirea maghiarilor migratori şi ocupanţi.

Apoi, în al doilea rând, acțiunile Budapestei de negare a integrității teritoriale a României ar trebui să primească un răspuns dur și ferm din partea statului român, numai că statul român este reprezentat în acest moment de trepăduși fricoși și lași.

Bineînțeles că Ungaria nu este interesată de istorie şi de adevăr în Transilvania, ci de reiterarea istoriei medievale când maghiarii au venit şi au cotropit acest teritoriu românesc. Tăcerea autorităţilor române în faţa avansurilor maghiare este o trădare de ţară şi o formă de complicitate care nu are scuze. Este dispusă puterea de la Bucureşti să cedeze Transilvania pentru intrarea în Schengen sau OCDE? Pentru că așa lasă impresia! Ce formă ciuntită a țării se laudă președintele și premierul României că vor introduce în Schengen, una fără Transilvania, ca să fie pe placul Austriei și Ungariei?

Am solicitat de aceea Guvernului și Președinției României să se trezească din amorțire și să pună capăt imediat elucubrațiilor Ungariei, blocând proiectele iredentiste din Transilvania sub orice formă s-ar ascunde ele, punând în vedere Budapestei să nu mai încalce suveranitatea României și dispunând măsuri legale precise și fără echivoc pentru a le tăia pofta iredentiștilor maghiari de a mai râvni la ceva ce nu a fost niciodată al Ungariei.

Totodată, am avertizat că actuala putere este prizoniera calului troian al Ungariei în Guvern şi în Parlament care este UDMR. Trădarea merge până la cele mai înalte niveluri ale puterii de stat, iar Budapesta profită de cozile de topor de la Bucureşti ca să viseze la Ungaria Mare, o invenţie din manualele fantasmagorice de basme pe care Ungaria le propagă sub aparenţa falsă de istorie.

Am propus și soluții imediate. În cel mai scurt timp, finanţările Ungariei pentru proiecte iredentiste în Transilvania trebuie oprite, iar oficialii maghiari care vin în România să demonstreze că fac aici ce îi taie capul trebuie opriţi la graniţă. Cât despre UDMR, acesta trebuie scos în afara legii: instrumentul de dezmembrare al statului român nu are ce să caute nici în Guvern, nici în Parlament, nici în administraţia locală.

  De altfel, consider că cetăţenii de etnie maghiară au tot dreptul să fie aleşi şi au aceleaşi drepturi politice, dar numai dacă respectă Constituţia şi legile României, iar UDMR a demonstrat deja suficient de mult timp că nu are de gând să respecte statul pe care îl căpuşează şi la a cărui dezmembrare contribuie în mod activ. Acest comunicat de presă a fost blocat de Senatul României și a fost interzis la apariție.

Cenzura acționează pe toate căile, de la interdicția apariției comunicatelor de presă, până la anularea ședințelor de întrebări-interpelări și declarații politice, astfel încât să nu mai am posibilitatea să mă pronunț de la tribuna Parlamentului, fapt fără precedent în istoria post-decembristă a României.

Senator Av. Diana Iovanovici-Şoşoacă

Preşedintele Partidului S.O.S România

19 Aprilie 2023

S-ar putea să vă intereseze

Link-uri utile

s.o.s

Partidul așteptat de toți românii pentru a renaște România din propria cenușă!

©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate