Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la faptul că România ar fi încălcat articolul 8 din Convenţie nu obligă România nici să își schimbe legislația, nici să …
©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate
Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la faptul că România ar fi încălcat articolul 8 din Convenţie nu obligă România nici să își schimbe legislația, nici să …
Susțin greva cadrelor didactice și consider că aceștia trebuie plătiți corespunzător dacă România vrea să aibă o educație de calitate. Am tot respectul pentru această categorie profesională care a fost …
În atenția Excelenței Sale Dl. ambasador Özgür Kıvanç Altan Partidul S.O.S. România, prin Președinte Senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, vă adresăm pe această cale pentru a fi transmise pe cale diplomatică, Dlui …
În calitate de Senator al României, Preşedinte al Partidului S.O.S România şi avocat, apărător al libertăților si drepturilor cetățenești, sunt solidară cu jurnalistul Anca Alexandrescu și cu postul tv Realitatea …
Senatorul Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedintele partidului S.O.S. România, atrage atenţia, într-o interpelare adresată mai multor miniştri din Guvernul României, cu privire la armamentul românesc trimis Ucrainei, după ce, în presă, a …
Senatorul Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedintele partidului S.O.S. România, arată într-o declarație politică faptul că pe 9 mai 2023 ”am asistat la cel mai înalt act de trădare în Parlamentul României. Unul …
©2022 – S.O.S România – Toate drepturile rezervate